Sport

Braşoveanca Denisa Dedu, după ce A SEMNAT cu CSM Bucureşti…

  • dedu_13.jpg
 

Până în vară, portăriţa Denisa Dedu, în vârstă de 24 de ani, lansată în circuitul marii performanţe de Corona Braşov, evoluează pentru echipa ungară Siofok. Apoi, va veni la CSM Bucureşti, semnând un contract valabil doi ani cu echipa de handbal a „tigroaicelor, ca şi Gabriela Perianu (foto 1), de altfel.

„Mă bucur că revin în țară, este o provocare pentru mine, un pas înainte și sunt nerăbdătoare pentru tot ce se va întâmpla. Îmi doresc ca eu și echipa să cucerim cât mai multe trofee. Visul meu este Liga Campionilor, de fapt cred că orice jucător își dorește așa ceva. Sunt fericită că voi avea colege și din Naționala Românei, ne cunoaștem bine, ne înțelegem bine și cred că împreună putem realiza performanțe mărețe. Totdeauna mi-a făcut plăcere să joc în fața publicului românesc. Am văzut că sala este plină la toate meciurile CSM-ului, oamenii iubesc echipa și sigur vom avea nevoie de susținerea lor și în continuare”, a declarat Denisa Dedu pentru site-ul oficial al grupării CSM Bucureşti.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare