BRAȘOVEAN LA COMITETUL INTERNAȚIONAL OLIMPIC! Are funcții importante! Alături de Nadia Comăneci și Octavian Morariu (foto 2)
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat componența comisiilor pentru anul în curs. Din acestea fac parte și trei români, unul dintre ei fiind brașoveanul Mihai Covaliu, campion olimpic la sabie în 2000, la Sydney, actualmente fiind președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).
Mihai Covaliu, președintele COSR, face parte, alături de Nadia Comăneci, printre membrii Comisiei CIO pentru Anturajul Sportivilor, prezidata de Serghei Bubka.
„Cova” este și șeful comisiei de marketing și comunicare Asociațiilor Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și membru în comisia de marketing a Asociațiilor Comitetelor Olimpice Naționale (ANOC).
Octavian Morariu, membru CIO pentru România, este șeful comisiei CIO pentru viitoarele ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă. El a fost cooptat încă de anul trecut în Comisia CIO de Coordonare a JO Beijing 2022, prezidată de Juan Antonio Samaranch, fiind reconfirmat pentru 2020, așa cum a informat site-ul COSR.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.