Sport

BRAȘOV. Zoltan Olti Pașca: „Totul a fost împotriva noastră în acest sezon”

  • article_429644_2.jpg
 

Președintele secţiei de hochei pe gheaţă de la Corona Brașov, Zoltan Olti Pașca, a vorbit despre ratarea obiectivului în Liga Naţională, unde formaţia de la poalele Tâmpei a fost învinsă de Dunărea Galaţi.

„În acest sezon, am fost atacaţi din toate părţile. Totul a fost împotriva noastră în această semifinală cu Dunărea Galaţi. Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii s-a văzut în meciurile de la Brașov, 6-1, 6-1, nu mai este nimic de spus. Din păcate, Galaţiul trebuia să câștige și asta s-a întâmplat. Arbitrajele în disputele din Moldova au fost execrabile. Înainte de meci, ne-au ţinut 10 minute pe gheaţă, să ne înjure și să ne huiduie spectatorii, până când s-au gândit și jucătorii de la Dunărea să iasă de la vestiare. Și-au bătut joc de fanii noștri, care au fost înghesuiţi într-un colţ al arenei. Pe gheaţă, jucătorii noștri au fost loviţi constant de adversari, dar arbitrii nu au luat măsuri. Pur și simplu, nu ne-au lăsat să ne facem jocul. Chiar și în aceste condiţii, noi am dominat, dar nu am reușit să marcăm. Nu ne-a învins o echipă a Galaţiului, ne-au «bătut» niște jucători din Naţionala Ucrainei. Ei au făcut diferenţa, golurile lor au venit în urma unor acţiuni individuale ale acestor sportivi. Din păcate, am pierdut și cu toţii suntem vinovaţi, de la jucători, până la antrenori și la conducere. Vom face o analiză. Nu vreau să vorbesc mai multe acum, pentru că mai avem de jucat finala mică. Așteptăm să se termine sezonul după care vom discuta”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google