BRAȘOV. Vin banii la ACS „SR”!!!
Echipa ACS „SR” Municipal Brașov, nou promovată în Liga 3, a început pregătirile pentru noul sezon competițional, însă jucătorii mai au de încasat restanțe salariale pe lunile mai și iunie, din cauza știutelor probleme cu Maurer Imobiliare.
Așa cum ne-a relatat președintele executiv Vasile Dochița, fotbaliștii „galben-negri” vor încasa astăzi salariile restante pe luna mai, în zilele următoare urmând a fi achitate și cele pe luna iunie.
Oficialul grupării ACS „SR” Municipal Brașov ne-a spus că speră să întărească echipa cu 1-2 atacanți, un portar și un fundaș central pentru a face față pretenților fanilor, dar nu numai, de promovare în eșalonul secund. De asemenea, vor fi transferați și câțiva juniori valoroși.
Apoi, se va face o colaborare cu secția de fotbal a grupării Corona, unele echipe de juniori ale secției coordonate de Adrian Szabo urmând a reprezenta ACS „SR” Municipal Brașov.
Totodată, se dorește ca echipa antrenată de Florin Stângă să evolueze în meciurile de pe teren propriu ale Ligii 3 pe „Tineretului”, însă în cazul în care nu se va obține acest drept din partea FRF, varianta de rezervă este Stadionul „Carpați”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.