Sport

BRAȘOV. Vasile Dochița: „Vom face tot ce ține de noi să construim o echipă bună și să promovăm în Liga 3”. AS „SR” Brașov își prezintă lotul…

 

După ce Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal a decis să o accepte pe AS „SR” Brașov în Liga 4, președintele echipei fanilor „stegari”, Vasile Dochița, a declarat: „Am primit o veste foarte bună, așteptată de toți suporterii. Vom face tot ce ține de noi să construim o echipă bună și să promovăm în Liga 3. Fără discuție, obiectivul este promovarea. Încă nu putem discuta de un lot final. Am început târziu, iar fotbaliștii pe care i-am dorit au mers la alte echipe. Cu siguranță, în iarnă vom întări lotul”.

AS „SR” Brașov își va prezenta lotul cu care va debuta în Liga 4 miercurea viitoare, pe Stadionul „Tineretului”, în amicalul cu Rapid București, care va începe la ora 18.00.

„Sunt multe lucruri la nivel de AJF pe care nu le înțeleg. Se pare că am fost primiți în Liga 4, ne pregptim și vom juca. Avem jucători cu experiență, lângă care vor veni juniorii clubului. Obiectivl este să aducem lumea la Stadionul «Carpați» la meciurile noastre”, a punctat președintele grupării Colțea 1920 Brașov, Ciprian Jurubescu.

CITEȘTE ȘI:

BRAȘOV. AS „SR” Brașov, echipa fanilor „stegari”, și Colțea 1920 Brașov au fost acceptate în Liga 4. Prima etapă, pe 19 august. Alte două echipe trebuie să își rezolve problemele

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button