Sport

BRAȘOV. Vară încărcată pentru handbalistele de la Corona. „Trebuie să ajungem la nivelul maxim când va începe campionatul”

 

Handbalistele de la Corona se vor antrena în această săptămână la Sf. Gheorghe, locul ales de tehnicianul Costică Buceschi pentru cantonament. Deși baza se va pune pe pregătirea fizică, brașovencele vor avea parte și de antrenamnente cu mingea, în sală.

„Este o perioadă normală pentru orice start de sezon. Am făcut unele teste. O parte dintre fete sunt O.K., altele sunt mai puțin bine, dar sper că până la finalul acestei perioade de acumulări toată lumea să fie pe aceeași linie și să putem începe pregătirea adevărată, cea pentru handbal. Noi vom încerca să facem o pregătire mixtă. Ne vom antrena pe stadion și în sala de forță, dar vom încerca să punem bazele pentru fazele de apărare și atac, deci vom lucra și la partea tehnico-tactică. La Sf. Gheorghe am făcut cantonamentul și în cei doi ani în care am antrenat la Brăila. Este o zonă unde avem parte de liniște. Avem la dispoziție tot ce ne trebuie și un stadion și o sală. La munte, la Cheile Grădiștei, este înghesuială mare în această perioadă, sunt multe echipe. Eu vreau liniște, să ne putem antrena bine. Obiectivul este să creștem treptat, de la săptămână la săptămână, iar în luna septembrie, când va începe campionatul, să fim la nivel maxim”.

În luna august, Corona Va avea parte de multe teste cu echipe bune din țară, dar și din străinătate. Brașovencele vor începe seria meciurilor amicale cu două partide în Ungaria, la Debrecen, pe 3 și 4 august, cu DVSC Korvex. Apoi, Buceschi&Co. vor merge în Slovacia, unde vor participa la un turenu organizat de Iuventa Michalovce, la care vor mai fi prezente Kisvarda (Ungaria) şi Lublin (Polonia). În perioada 12-13 august, echipa noastră se va duela cu CSM Bistrița, Universitatea Cluj și CSM Roman, în cadrul unui turneu organizat la Bistrița, după care, pe 18 și 19 august, la Brașov va avea loc Memorialul „Dumitru Popescu Colibaşi”, unde Corona le va întâlni pe CSM Bistrița, Unirea Slobozia și Măgura Cisnădie. În fine, ultimul turneu la care va participa formația de la poalele Tâmpei în această vară va fi cel de la Cisnădie.

„În aceste amicale nu sunt interesat de rezultate, dar mă interesează atitudinea fetelor. Bineînțeles că îmi place să câștig, dar cel mai important este să pregătim cât mai bine abele faze, apărarea și atacul, să găsim cele mai bune formule, să integrăm jucătoarele. Sper că toată lumea va fi sănătoasă la finalul pregătirilor, mai sunt unele probleme medicale mai vechi, accidentăi din sezonul trecut”, a puncta Buceschi.

În condițiile în care lucrurile sunt clare din punct de vedere al loturilor formațiilor din Liga Națională, despre sezonul viitor tehnicianul a comentat: „ Este greu să poți emite pretenții contra celor de la CSM București. După părerea mea, în acest sezon au cea mai valoroasă echipă a lor de până acum. La multe formații sunt schimbări, pe băncile tehnice, dar și la nivelul loturilor. E clar că valoarea a crescut, întrucât grupările s-au întărit. Va fi o luptă tare pentru locurile europene. Trebuie să fim prăgătiți. Mi-aș mai dori două jucătoare, dar nu vom transfera decât dacă vom găsi handbaliste peste nivelul de acum al lotului”.

Faptul că formația noastră nu va participa în acest sezon în Cupa EHF poatereprezenta un atu. „În primul rând este un dezavantaj, întrucât în meciurile europene ai adversare puternice. În schimb, vom avea un sezon mai puțin încărcat și acesta poate fi un avantaj. Nu pot spune nici că ne ajută, nici că ne încurcă faptul că nu vom evolua în Europa”, a încheiat Buceschi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button