Sport

BRAȘOV. Un nou derby pentru ACS „SR” Municipal! „Avem mare nevoie de aceste trei puncte”. Învingătoarea urcă pe primul loc

 

În runda a noua a Ligii 3 la fotbal, Seria a 3-a, ACS „SR” Municipal Brașov va juca mâine, de la ora 15.00, la Işalniţa, cu ACSO Filiași.

Înaintea partidei, cele două formații sunt la egalitate de puncte, 16, învingătoarea urmând să urce pe primul loc, cel puțin până sâmbătă, când se joacă partidele Flacăra Horezu (17 p) – Turris Oltul Turnu Măgurele (18 p) și Unirea Bascov (18 p) – FC „U” Craiova (11 p).

„Întâlnim un adversar foarte bun. Cei din Filiași au câștigat toate meciurile jucate pe teren propriu. Formează o echipă care are jucători cu experiență, dar și tineri valoroși. E o formație care joacă foarte agresiv acasă. Ne așteaptă un meci dificil. Important este ca noi să avem determinare și o ambiție dusă la extrem. Ne dorim să câștigăm. Din informațiile pe care le am, și terenul este foarte prost. Va fi un meci de luptă, în care trebuie să greșim cât mai puțin și să fim concentrați în fața porții, să nu mai ratăm atât de mult. Cred că aici se va face diferența. Am mare încredere în jucătorii noștri. Mi-au dat dovadă, la antrenamente, că în continuare vor să ne atingem obiectivul. Și noi am câștigat totul în deplasare până acum. Rezultatele mai puțin bune de pe teren propriu ne afectează. Trebuie să trecem și peste acest moment. Deja am urmărit și adversarii viitori. Tot ce îmi doresc eu este ca jucătorii să aibă liniște și să se poată exprima în meciurile pe teren propriu la valoarea lor. Și cu Bascov, la 1-0, am avut trei ocazii singur cu portarul și nu am dat golul care probabil ne-ar fi adus victoria. Jucăm fotbal, avem ocazii, e dureros… Cu Pucioasa, la fel, trebuia să fie 3-0 la pauză și ne-am chinuit pe final. Cu Horezu am ratat din nou mult și am suferit până în prelungiri. Craiova nu a avut ocazii cu noi și ne-a dat 3 goluri din nimic. Turnu Măgurele nu a avut nici o șansă clară de gol și ne-a bătut cu 1-0, dintr-un corner. E frustrant când vezi că produci fotbal și pierzi puncte cum am făcut-o noi”, a declarat antrenorul Florin Stângă.

Tehnicianul „galben-negrilor” se confruntă cu probleme în defensivă. Poverlovici este în continuare indisponibil, iar Burlacu, cel care a jucat fundaș central cu Bascov, este suspendat.

„Asta este situația. Îi voi da șansa lui Toader să joace. I-a venit și lui rândul. Este un copil de mare perspectivă și eu am încredere în el. Sunt convins că va avea o prestație bună, iar dacă se va întâmpla acest lucru, el va rămâne titular”, a punctat Florin Stângă, cel ce a vorbit și despre situația echipei: „Nu mai știu mare lucru. Sunt mai preocupat de joc. Mă gândesc doar la cele trei puncte din meciul cu Filiași. Deocamdată, nu e nimic clar, dar am încredere că lucrurile se vor rezolva. E păcat că nu am câștigat cu Bascov. O victorie le-ar fi dat mai multă încredere și oamenilor care vor să investească”.

„Știm că va fi un meci greu. Sper și cred că vom câștiga. Încă nu am debutat, dar știam că va fi greu să joc la 17 ani. Concurența este mare, sper că în timp voi reuși să îmi câștig locul. Am fost la lotul național, a fost o experiență plăcută și sper să mai fiu convocat”, a menționat Răzvan Dragomir.

Revenit la echipă, Horia Popa a jucat deja în meciurile cu Alexandria și Bascov: „Mă bucur că am revenit. Am întâlnit un grup unit, cu doi antrenori foarte buni; e o familie frumoasă. Este adevărat că nu am încă ritm de joc. Mă antrenez cât pot de bine și să-mi ajut echipa când sunt folosit. Suntem în obiectiv. În ciuda incertitudinii de până acum, băieții au dat dovadă de caracter. A contat și profesionalismul antrenorilor Florin Stângă și Andrei Șanta. Au ținut grupul unit și au scos, cred, maximum. Cu Bascov, trebuia să câștigăm. Am făcut un joc bun, dar am avut neșansă la acel penalty discutabil. Până acum toată lumea a dat totul și sunt convins că așa se va întâmpla și de acum înainte. Să nu uităm că Poverlovici a scuipat sânge pentru echipa asta, că «Ema» Popa și-a rupt ligamentele pe teren. Toate, în condițiile în care nu se știe exact unde ne îndreptăm… Eu sunt convins că ne vom face treaba și vom juca în continuare cu sufletul și sper că toate problemele se vor rezolva”. 

CITEȘTE ȘI: 

Cine va prelua ACS „SR” Braşov?!

ACS „SR” BRAŞOV, în misiune la… Işalniţa!!! Bobonete e în poartă, iar Vulpe şi Lupu sunt fundaşii centrali!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare