Sport

BRAȘOV. Trist! Foarte trist…

 

După Csaba Györffy, Nicolae Pescaru a plecat și el, lin, într-o lume mai bună, în lacrimile ploii de sâmbătă dimineața. A iubit nespus Brașovul și culorile galben-negre, activitatea prodigioasă avută, ca fotbalist și antrenor, fiindu-i răsplătită cu un titlu de cetățean de onoare.

„Sunt șocat de vestea dispariției celui mai mare fotbalist al Brașovului… A fost foarte discret, niciodată nu a dorit să iasă în față. Din cauza modestiei, cred că a avut mult de suferit într-o societate care nu a dorit să-i recunoască meritele în totalitate. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău, Nae”, a postat și Gabi Stan, îndurerat, pe contul său de Facebook.

Nicolae Pescaru a urcat la stele, cu fascinanta rememorare a performanețlor obținute, pe când cei de la ACS SR jucau ultimul meci din ediția 2018-2019 a Ligii 3, viitorul acestora fiind înecat într-o incertitudine amețitoare.

Pe când Clinceniul a promovat în Liga 1, orașul Brașov este în pericol de a dispărea de pe harta primelor trei eșaloane românești ale „sportului rege”, microbiștii rămânând – ce folos! – doar cu eternele promisiuni ale autorităților, într-o implicare verbală, vrăjeală, multilateral dezvoltată.

Se vehiculează și că terenul de sub Stadionul „Tineretului”, aparținând municipalității, este revendicat, astfel că modernizarea acestui obiectiv se amână „sine die” până cel puțin după o sentință definitivă a instanțelor de judecată. Poate, proiectul noii arene „OZN”, asemănător celui al Sălii Polivalente, va ateriza cât de curând pe Tâmpa…

În orice caz, fotbalul moare puțin câte puțin la Brașov, pe zi ce trece, în amintirea vremurilor de altădată. Și este mare păcat.

CITEȘTE ȘI: BRAȘOVUL în DOLIU. A murit Nicolae Pescaru


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare