BRAŞOV. Trei hocheişti de la Corona au DOSARELE pentru naturalizare blocate
Alexandru Hălăucă, secretarul general al Federației Române de Hochei pe Gheață, a susţinut într-o conferinţă de presă că dosarele pentru naturalizarea a şapte jucători străini sunt blocate la Guvern, deși au trecut toate etapele de avizare. Printre cei şapte hocheişti se numără şi trei de la Corona Braşov, Denis Zabludovsky, Yevgeni Yemelianenko (ambii din Ucraina) şi Patric Polc (Slovacia).
„În urmă cu un an și ceva s-a dat o ordonanță prin care federațiile pot depune dosare pentru anumiți jucători străini pentru a primi cetățenia română. Am trimis și noi șapte dosare, sunt depuse de mai mult timp, dar până în momentul de față au fost refuzate. Nu știm motivele. Am făcut și o adresă oficială către premier, dar nu ni s-a dat nici un răspuns. În orice caz, acești șapte jucători sunt foarte buni și am avea nevoie de ei la lotul național. Sunt un portar și șase jucători de câmp… toți ar fi titulari la Națională. Sunt de câțiva ani în campionatul intern. Avem toate dosarele, au trecut de toate etapele, mai rămâne să intre în ședința de Guvern, dar nu știm de ce nu intră. Sunt blocate la Guvern de două luni”, a afirmat oficialul FRHG.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.