BRAȘOV. Surpriză la Belgrad. Corona, învinsă de codașa Ligii Mol la hochei pe gheață
După cele două victorii reușite la Galați, hocheiștii de la Corona Brașov au suferit o înfrângere surprinzătoare în Liga Mol. Aseară, „lupii” au cedat neașteptat, 1-3, în Serbia, în fața celor de la HK Belgrad, ultima în ierarhie, formație care până acum a reușit doar două victorii în timp regulamentar și una după prelingiri, în 21 de meciuri.
Confruntarea a început bine pentru echipa antrenată de Martin Lacroix și Otto Keresztes, McDonald reușind să deschidă scorul în minutul 18, din pasa lui Rawlyk. Sârbii au preluat conducerea pe tabelă în startul reprizei a doua, după golurile marcate de Saliji și Bjelogrlic. Scorul final, 3-1 pentru HK Belgrad, a fost stabilit în minutul 51 de Vukicevic.
După această înfrângere, Corona se menține pe poziția a patra a ierarhiei, cu 41 p din 24 de meciuri. Pe podium sunt DVTK Jegesmedvek (48 p – 21 m), MAC Budapesta (45 p – 20 m) și Ujpest (44 p – 21 m).
Pentru „lupi” urmează un nou meci în deplasare, mâine, de la ora 19.00, cu DVTK Jegesmedvek. Apoi, gruparea de la poalele Tâmpei va susține cinci partide la Patinoarul „Olimpic”, cu Debrecen (1 decembrie), Sport Club Miercurea Ciuc (4 decembrie), Dunaujvaros Acelbikak (5 decembrie) Ujpest (10 decembrie) și Ferencvaros (13 decembrie).
FOTO: Victor Grigore
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.