Sport

BRAȘOV. „Stegarii” s-au făcut de râs cu Ceahlăul și trăiesc periculos

 

Dacă „indirectele” îi ajută până acum, în afară de victoria celor de la CSMS Iași cu Dinamo, toate celelalte rezultate din această etapă fiind perfecte, „stegarii” nu sunt în stare să se ajute singuri.

FC Brașov a primit astăzi, pe Stadionul „Tineretului”, vizita grupării Ceahlăul Piatra Neamţ, o codașă a ierarhiei, o echipă modestă, dar băieţii lui Vjekoslav Lokica au reușit să se facă de râs și au pierdut, 0-2.

Cu un succes, „galben-negrii” s-ar fi îndepărtat  probabil decisiv de zona retrogradării, dar mulţi dintre cei trimiși pe teren au făcut figuraţie. În afară de portari, Iacob și Mutu, ultimul intrat pe teren în minutul 38, după accidentarea titularului, Lucian Goian, un profesionist adevărat și Marian Constantinescu, cel care s-a zbătut fără a fi ajutat, ceilalţi jucători îmbrăcaţi în galben și negru au făcut figuraţie în prea multe momente. Deși duelul era unul care putea se le ofere un viitor apropiat mai liniștit, ai noștri l-au tratat superficial, iar, în aceste condiţii, rezultatul nu putea fi altul. 

Apoi, când tehnicianul Vjekoslav Lokica gândește o tactică defensivă într-un meci pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamţ, nu sunt multe de spus. Când dintre cei 10 jucători de câmp titulari, 4 sunt fundași, unul este închizător și alţi doi sunt mijlocași defensivi, nu prea ai cum să pui probleme. Apoi, în afară de mingile lungi, FC Brașov nu are nici o idee de joc. 

În primele 10 minute, „stegarii” nu au văzut mingea, oaspeţii atacând în valuri. În minutul 8, Chitoșcă a scăpat de Gabi Matei, a intrat în careu, iar fundașul brașovean a luat cea mai proastă decizie, și-a faultat adversarul și a fost eliminat. Achim a transformat lovitura de la 11 metri și și-a dus echipa în avantaj. M. Constantinescu a avut șansa de a egala, dar nu l-a putut învinge pe Calancea deși s-a aflat faţă în faţă cu acesta. Tot căpitanul gazdelor a ratat și cea mai mare șansă a reprizei a doua șutând puţin pe lângă bară din interiorul careului. Scorul final, 2-0 petntru moldoveni, a fost stabilit de Popadiuc, care în minutul 70 a finalizat un contraatac. 

Astfel, FC Brașov rămâne în zona fierbinte, iar confruntarea de duminică, de pe teren prorpiu, cu FC Botoșani, este una crucială. 

Confruntarea FC Brașov – Ceahlăul Piatra Neamţ a fost livetext pe www.mytex.ro. Desfășurarea livetext a meciului aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google