Sport

BRAȘOV. „Stegarii” au început returul cu o înfrângere la Ploiești

 

Minutul 90+4 – Final. FC Brașov pierde la Ploiești, 0-1, după un meci în care s-a apărat bine, nu a contat în atac și a primit gol după un șut trimis de departe de Teixeira, la care portarul Marinescu are o mare parte de vină.  

Minutul 89 – Teixeira trage pe lângă din interiorul careului. 

Minutul 87 – Schimbare la Petrolul. Iese Peteleu, intră Coman. 

Minutul 86 – Schimbare la FC Brașov. L. Ganea îl înlocuiește pe M. Constantinescu. 

Minutul 78 – Marinescu greșește din nou. Portarul brașovenilor ratează o degajare, Astafei pune piciorul, dar mingea trece peste poartă. 

Minutul 76 – Schimbare la Petrolul. Iese Mareș, intră Fanchone. 

Minutul 72 – Gol Petrolul. Teixeira trage de departe, iar Marinescu nu poate interveni. 1-0. Un meci care se îndrepta spre un rezultat de egalitate poate fi decis de un gol pentru care o mare parte din vină îi aparţine lui Marinescu.

Minutul 69 – Mareș încearcă să centreze, Artjunin deviază, iar mingea lovește bara porţii lui Marinescu. 

Minutul 68 – N’Koyi trage în peluză din centru careului. 

Minutul 67 – Schimbare la FC Brașov. Cr. Ganea îl înlocuiește pe Zlomislic. 

Minutul 65 – Leko blochează șutul trimis de Teixeira din 14 metri. 

Minutul 63 – Schimbare la Petrolul. Iese Nepomuceno, intră N’Koyi.

Minutul 62 – Novak are o intervenţie excelentă în faţa lui Nepomuceno.

Minutul 59 – După un corner executat de Aganovic, Zlomislic trimite cu capul pe lângă poartă. Imediat, Bencun, găsit în marginea careului mic, trage în blocajul lui Filip. Două ocazii mari pentru FC Brașov. 

Minutul 56 – Nepomuceno trage puţin peste poartă dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. 

Minutul 54 – M. Constantinescu este avertizat. 

Minutul 46 – A început repriza a doua. 

Minutul 45+2 – Pauză. După prima repriză se poate remarca doar faptul că FC Brașov a stat bine în teren și că apărarea lui Lokica a funcţionat perfect. În schimb, „stegarii” nu au contat în atac, iar ploieștenii, deși au avut posesia, nu au avut nici o ocazie clară de gol.

Minutul 45+1 – Filip vede cartonașul galben.

Minutul 43 – Teixeira șutează din colţul careului, dar mingea trece la distanţă mare de poarta lui Marinescu. 

Minutul 38 – Astafei vede cartonașul galben. 

Minutul 30 – Meci modest, urât, la Ploiești, în nota campionatului Ligii 1. 

Minutul 21 – Teixeira vede cartonașul galben. 

Minutul 20 – M. Constantinescu trage din colţul careului, dar mingea trece departe de poarta lui Pecanha.

Minutul 18 – Un prim contraatac al „stegarilor”. Bencun îi pasează în centrul careului lui M. Constantinescu, dar atacantul brașovean ratează preluarea. 

Minutul 9 – Ploieștenii au posesia, atacă, în timp ce brașovenii se apără aglomerat.

Minutul 5 – De Lucas îl lansează pe Teixeira, dar Marinescu iese bine și îl blochează pe mijlocașul ploieștenilor.

Minutul 1 – A început meciul. 

UPDATE: Până la urmăm FC Brașov va evolua în bleu complet, iar gazdele în galben-albastru.

UPDATE: Echipele de start:

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Filip, Peteleu – Marinescu, De Lucas – Nepomuceno, Teixeira, Astafei – Mareș.

FC Brașov: Marinescu – Străuţ, Leko, Artjunin, Novak – Juric, Moraru – Aganovic, Zlomislic, Bencun – M. Constantinescu

Conform Digi Sport, sunt probleme cu echipamentul de joc al „stegarilor”. Toate cele trei rânduri de tricouri, galben-negru, galben complet și bleu, sunt în conflict cromatic cu echipamentul gazdelor, iar ploieștenii nu vor să îl îmbrace pe cel de deplasare, negru complet. 

FC Brașov se duelează, de la ora 20.30, în deplasare, cu Petrolul Ploiești, în prima etapă a returului Ligii 1 la fotbal.

Este primul meci oficial pentru noul antrenor al „galben-negrilor”, Vjekoslav Lokica, neînvins în amicale pe banca brașovenilor. 

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. Petrolul Ploiești – FC Brașov, livetext, 20.30. Echipele probabile


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google