Sport

BRAȘOV. Sorina Târcă vrea Corona pe podiumul Ligii Naționale și în grupele Cupei EHF

 

Sorina Târcă a fost cea mai bună marcatoare a Coronei în turneul amical jucat la Rm. Vâlcea.

În meciul câștigat contra campioanei SCM Rm. Vâlcea, interul stânga a marcat de 12 ori.

Într-un interviu acordat pentru gsp.ro, Sorina a declarat: „Este un rezultat bun pentru noi, dar ne pare rău că în primele meciuri le-am pierdut la limită, pe greșelile noatre. Am învins Vâlcea și am vrut să demonstrăm că valoarea noastră nu este cea din partidele cu Craiova sau Zalău, că echipa a crescut față de sezonul trecut. Brașovul va fi mai puternic sezonul acesta! Eu zic că avem o echipă bună, mai ales că toate suntem tinere și astfel se leagă relațiile de joc. A crescut forța de la 9 metri după ce au venit Cristina Laslo și Bianca Bazaliu și o să avem rezultate foarte bune. Sunt multe echipe care s-au întărit și cu siguranță va fi o luptă mai aprigă decât sezonul trecut. Corona își dorește măcar un loc pe podium, vom da totul și vom încerca să câștigăm fiecare joc în parte. Ne dorim și să ajungem în grupele Cupei EHF, dar trebuie să o luăm pas cu pas pentru că nu avem experiență internațională. Eu mă simt foarte bine. Antrenorul îmi dă încredere, joc meci de meci și asta nu poate decât să mă ajute. Eu trebuie doar să demonstrez că merit să joc”.

Întrebată dacă se gândește la echipa națională, Sorina Târcă a punctat: „Îmi doresc, dar asta nu depinde de mine. Eu voi încerca prin jocul meu să arăt că merit să ajung acolo, alături de cele mai bune jucătoare din România. Orice sportiv își dorește să joace la echipa națională și la Jocurile Olimpice”.

FOTO: Fan Handbal


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare