Sport

BRAȘOV. Sorina Târcă: „Am început Campionatul European cu emoții, dar de la meci la meci ne-am dat seama că putem ajunge departe

 

Naționala Under 17 de handbal feminin a României, din care au făcut parte cinci jucătoare de la Corona Brașov, Daciana Hosu, Sorina Târcă, Daria Bucur, Cristina Crețu și Claudia Lăcătuș, a reușit o performață excelentă la Campionatul European care a avut loc în Macedonia. „Tricolorele” au încheiat competiția pe poziția a patra, ratând podiumul după ce au pierdut finala mică, 31-34 cu Ungaria.

Chiar dacă nici o româncă nu a fost selectată în echipa ideală, Sorina Târcă a fost cea mai bună marcatoare a competiției, cu 55 de goluri. „Am început acest Campionat European cu emoții, dar de la meci la meci ne-am dat seama că putem ajunge departe. Am crezut în noi și până la urmă acest lucru ne-a adus pe locul patru la finalul competiției. Pot spune cu siguranță că ce am trăit la acest European a fost unic pentru mine și sper să mai am parte de asemenea experiențe pozitive”, a declarat Sorina Târcă.

Și Daria Bucur a făcut un turneu excelent, fiind printre cele mai bune marcatoare ale echipei naționale. „Campionatul European a fost o nouă experiență în viața noastră sportivă, o competiție cu multe emoții, atât de bucurie cât și de tristețe. Personal, cred că acest Campionat European m-a ajutat să îmi dezvolt maturiatea și viziunea în joc. După această competiție știu ce mai trebuie să îndrept sau să adaug în jocul meu”.

Daciana Hosu a impresionat în multe partide, reușind să „închidă” poarta și să contribuie la succesele „tricolorelor”. „A fost prima noastră participare, în această formulă, la un Campionat European așa că că am tratat-o foarte serios. Fiind prima competiție de acest nivel la care mergem, am fost toate hotărâte să dăm tot ce putem pentru un rezultat cât mai bun. Deocamdată s-a putut doar acest loc patru, din păcate, cu toate că am intrat decise să câștigăm fiecare meci”, a punctat jucătoarea coronei.

La rândul ei, Cristina Crețu a comentat: „Mă bucur că am avut șansa de a reprezenta România la un astfel de turneu final și trebuie să recunosc faptul că atunci când am plecat de acasă nu ne gândeam că vom ajunge atât de departe. Am avut încredere în noi și suntem fericite să fim în primele patru echipe din Europa. Cred că puteam obține și mai mult, și anume să ne întoarcem cu medalie acasă, dar nu a fost să fie, poate data viitoare vom fi mai atente și vom reuși și acest lucru”.

În fine, Claudia Lăcătuș a menționat: „Am avut prilejul de a juca la un nivel ridicat și de a arăta și noi, la rândul nostru, tot ce știm. Cu siguranță mai avem multe de învățat, însă eu sunt fericită că am ajuns acolo, că am jucat o finală mică de Campionat European. Cu siguranță este o experienă care ne ambiționează pentru viitoarele mari competiții”. 

Declarația antrenoarei Mariana Târcă după Europeanul din Macedonia, mâine în Transilvania Expres.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare