Sport

BRAȘOV. Silvana Jez, în locul Portiei Durrett, la Olimpia CSU

 

După despărțirea de Portia Durrett, Olimpia CSU Brașov a mutat rapid și și-a completat lotul, transferând-o pe Silvana Jez, care în prima parte a sezonului a evoluat la Universitatea Cluj. Jucătoarea are dublă cetățenie, sârbă și canadiană.

„Ne-am despărțit amiabil de Portia. Este o jucătoare foarte valorosă, sper să găsească ce își dorește. Chiar dacă este o perioadă în care jucătoarele au angajamente, am găsit soluția pentru înlocuirea ei. Am discutat cu cei de la Cluj și am ajuns la o înțelegere pentru transferul Silvanei. În proporție de 90%, acesta este lotul cu care vom aborda competițiile din actualul sezon. Chiar dacă avem cel mai mic buget, vom face tot posibilul să repetăm rezultatele din campionatul trecut”, a declarat tehnicianul Dan Calancea.

„Este o nouă provocare pentru mine. Orice schimbare este dificilă, dar cred că este un pas bun pentru mine. Voi face tot posibilul să ajut echipa. Am văzut această formație jucând, sunt multe sportive de valoare și sunt sigură că putem avea rezultate bune”, a comentat Silvana Jez.

Luna ianuarie este una aglomerată pentru Olimpia CSU Brașov, care va avea de jucat opt partide în 20 de zile. În acest week-end, brașovencele se vor duela de două ori în deplasare cu CSU Alba Iulia, sâmbătă, de la ora 18.00, în Liga Națională la baschet feminin, respectiv duminică, de la ora 13.00, în Cupa Europei Centrale.

„Urmează o perioadă aglomerată, în care sperăm să reușim multe victorii. Cel mai important, însă, este să atingem vârfurile de formă atunci când va conta. Vom avea turneul Final 4 în Cupa Europei Centrale, apoi turneul Final 8 al Cupei României și în final play-off-ul Ligii Naționale. În ceea ce privește campionatul, din punctul meu de vedere, nu are mare importanță locul de pe care vom începe play-off-ul. Oricare dintre echipele de pe locurile 5, 6,7 poate elimina formațiile de pe pozițiile 2, 3 și 4. Suntem capabili să eliminăm orice formație, chiar dacă vom juca mai multe meciuri în deplasare”, a menționat Dan Calancea.

Totodată, Gabriela Irimia este refăcută după accidentarea suferită anul trecut și va juca la Alba Iulia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button