Sport

BRAȘOV – SF. GHEORGHE. Cum s-a prezentat CFR Cluj la PRIMUL AMICAL al verii?! Stil diferit!!!

  • sepsi1.jpg
 

CFR Cluj încheie astăzi primul cantonament din această vară, efectuat la Brașov, echipa fiind cazată la Hotelul „Kronwell”.

Campioana României a disputat ieri, la Sf. Gheorghe, un prim meci amical de când este antrenată de Edi Iordănescu. În fața unui stadion înțesat cu fani covăsneni (foto 2), CFR Cluj a remizat, 1-1, cu Sepsi. Golul „vișiniilor” a fost marcat de Deac în repriza secundă.

Despre Edi Iordănescu, Ciprian Deac a relatat la finalul partidei de verificare, potrivit Digi Sport: „E un antrenor căruia îi place foarte mult posesia, e puţin diferit faţă de Dan Petrescu, ne va fi foarte greu, pentru că, ţinând cont că am câştigat campionatul, orice rezultat, orice clasare mai jos de locul 1 e un eşec. E şi normal, după ce câştigi campionatul, toată lumea te priveşte cu alţi ochi, presiunea va fi pe noi şi va trebui să o gestionăm foarte bine”.

CFR Cluj a început jocul de la Sf. Gheorghe cu „11”-le: Arlauskis – Peteleu, I. Rus, A. Mureşan, A. Radu – Hoban – Costache, Djokovic, Culio, Mailat – Ţucudean. Rezerve au fost: Vâtcă – Camora, Vinicius, Pârv, Mate, M. Bordeianu, Al. Ioniţă II, Deac, Păun, Petrila, Omrani, Şter, A. Rus, H. Moldovan.

Fundașul Srdjan Luchin a fost cedat la FC Viitorul.

Foto: Facebook Sepsi OSK


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare