Sport

BRAȘOV. Scrimerii de la Corona s-au remarcat la Cupa Wratislava

 

Micii scrimeri de la Corona Brașov au participat la Cupa Wratislava, considerată neoficial un Campionat Mondial al copiilor. Brașovenii au obținut rezultate bune, clasându-se în prima parte a ierarhiilor diferitelor categorii de vârstă.

Cel mai bun rezultat a fost obținut de Ioana Bucșa, care a încheiat pe locul 6, din 125 de participante la proba de spadă U11. La sabie U11, Matei Dediu, a terminat al 13-lea.

„Clubul Corona a avut ocazia să trimită, pentru prima dată de la înființarea secției de scrimă, o delegație la Cupa Wratislava, care a avut loc în Polonia, la Wroclaw. La această competiție au participat peste 3.000 de copii din 45 de țări, fiind considerată neoficial un Campionat Mondial pentru copii. Am avut 18 sportivi. Pentru prima participare la o întrecere internațională, rezultatele lor au fost extraordinare. Ioana Bucșa a ocupat poziția a șasea din 128 de sportivi la spadă U11. La sabie, am avut un loc 13 din 200 de participanți, prin Matei Dediu. Sunt rezultate care ne arată că suntem pe drumul ce bun. Este o continuare a performanțelor pe care scrima brașoveană le-a avut”, a declarat Liviu Dragomir, președintele ASC Corona Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button