Sport

BRAȘOV. Schimbări de optică

 

Handbalul și hocheiul…. Aceste două discipline „coronariene” (legate de inima Consiliului Local!) au devenit ultramediatizate în ultimele zile, în urma scandalului cu încălcarea regulamentului internațional antidoping. Să vorbim, așadar, de alte două ramuri sportive cu „priză” la public.

Una ar fi săriturile cu schiurile, ținând cont că, acum, Brașovul se pregătește să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă pentru Tineret din 2024 (la cea de anul viitor a pierdut clar în fața Lausanne-ului). Se întâmpla acum vreun deceniu, când Walter Hofer, emblematicul race-director din cadrul FIS, a venit în vizită în Poiana Brașov, declarându-se impresionat de potențialul existent pentru construirea unui complex de trambuline situat în spatele fostului Hotel „Intim”. Omul a spus, atunci, că zona se aseamănă întrucâtva cu ceea ce există la Lillehammer. Din sursele noastre, dinspre Primărie i s-a transmis că proiectul e neinteresant, astfel că Râșnovul a profitat de ocazie și, și cu sprijinul OMV, a rezultat frumoasa baza olimpică situată pe Valea Cărbunării.

Apoi, recent, Ion Țiriac a anunțat că vrea să înființeze 4 centre regionale de tenis în România, pentru dezvoltarea „sportului alb”, având în față modelul de succes Simona Halep. Unul ar fi trebuit să fie la Brașov. S-a lansat și o petiție în acest sens, subliniindu-se că la Bartolomeu, în apropierea viitoarei Săli Polivalente, ar fi loc berechet pentru o asemenea investiție. Însă, din ceea ce ni s-a adus la cunoștință, autoritățile n-au agreat inițiativa, așa încât proiectul a luat-o spre… Cristian, unde George Cosac, vicepreședintele FRT, ar fi și făcut o vizită în acest sens. Mai țineți minte ce implicare a avut Municipalitatea în 2005, când România a întâlnit Belarusul în Cupa Davis la Sala Sporturilor?!…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button