Sport

BRAȘOV. SCANDALOS. Comisia de Competiții a FRH a pedepsit pentru a doua oară clubul Corona Brașov sub pretexte care nu au nimic de a face cu regulamentul

 

Corona Brașov a devenit în ultimul timp ținta Federației Române de Handbal. După ce a fost sancționată la nivelul echipei de Divizia A cu pierderea la masa verde, 0-10, a meciului cu SCM Timișoara, și cu o penalizare de un punct, Corona a primit o sancțiune identică la formația de senioare, pentru meciul disputat în 16 septembrie cu „U” Cluj și încheiat cu scorul de 31-24 pentru formația brașoveană.

Marți seară a venit și motivarea Comisiei Centrale de Competiții.

Motivarea este una hilară, care nu are nici o legătură cu realitatea și care arată că cei din FRH ori nu știu să citească propriul regulament, ori sunt rău intenționați. Corona a fost penalizată, deși paragraful invocat de FRH spune clar că gruparea de la poalele Tâmpei a respectat regulamentul. Concret, Corona a primit meci pierdut cu Universitatea Cluj, 0-10, și un punct de suspendare pentru că Daciana Hosu a evoluat în două meciuri în aceeași zi, în Divizia A și în Liga Națională. Spre rușinea lor, cei de la FRG au motivat cu un paragraf din regulament care spune clar: „Un sportiv poate participa la cel mult două jocuri oficiale în aceiași zi, dar la categorii competiționale diferite (LN, Div.A, jun.I, II sau III). Nerespectarea acestei cerinţe va atrage după sine pierderea jocurilor de către echipele implicate cu 10 – 0 şi scăderea unui punct în clasament, precum şi sancţionarea antrenorilor echipelor respective”. Or, rezultă fără echivoc faptul că regulamentul nu a fost încălcat!

Mai mult, în motivare se spune că decizia a fost luată „urmare a adresei nr. 4894 / 27.10.2017 formulate de Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca”. Meciul vizat a avut loc pe 16 septembrie, iar la punctul 29 din RODCNH scrie: „Împotriva dreptului de a participa la joc al sportivilor și oficialilor, precum și pentru substituiri, se pot face contestaţii oricând, înainte de începerea jocului, în pauză şi după terminarea jocului dar nu mai târziu de 10 minute de la sfârşitul acestuia”. După cum se vede clar, contestația clubului din Cluj a venit la 10 minute și… 41 de zile de la terminarea meciului!

Apoi, la fel de penibil, după ce a publicat decizia pe site-ul oficial al Federației, marți seară, cineva din FRH a realizat că Sorina Târcă este încă junioară şi au scos-o din motivaţia care se află acum pe site.

Trecând și la motivarea deciziei pentru care echipa de Divizia A a fost penalizată cu meci pierdut 0-10 cu Timișoara și depunctare, observăm din nou că oamenii din FRH au probleme mari de înțelegere a propriului regulament. Aici este invocat și paragraful 12.6 – „dubla legitimare”, care nici nu poate intra în calcule, întrucât este la mintea cocoșului că nu se poate face dublă legitimare pe același club. În rest, aceeași speță, conform regulamentului făcut de FRH, o jucătoare poate evolua în două meciuri în aceeași zi la categorii diferite. Ceea ce s-a întâmplat și la meciul de Divizia A după care Corona a fost penalizată.

Despre această decizie, Liviu Dragomir, președintele ACS Corona Brașov a comentat: „Am decis înființarea echipei de Divizia A pentru a avea o continuitate pentru junioarele care bat la poarta Ligii Naționale. Am vrut ca ele să poată juca săptămână de săptămână. Toți ce de la federație au știut de demersul nostru. Acesta s-a potrivit și pe intențiile conducătorilor FRH. În urmă cu doi ani ei au permis cluburilor care au echipă în Liga Națională să înființeze o formație de Divizia A. Mai mult, în Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Competițiilor de Handbal 2017-2018 la articolul 12.7 se spune clar: «Un sportiv poate participa la cel mult două jocuri oficiale în aceeași zi, dar la categorii competiționale diferite (Liga Națioanlă, Divizia A…). Citind aceste lucruri, noi ne-am bazat pe regulament. Mai mult, am vorbit, prin directorul nostru sportiv, Cosmin Sălăjan, la federație. Au fost întrebați, secretarul general Mihai Bocan, organizatorul de competiții Alex Jelescu, și Mihai Pârvu, șeful Comisiei Centrale de Competiții, dacă putem evolua cu sportivele în aceeași zi la Divizia A și la Liga Națională. Răspunsurile au fost afirmative. Am pus aceste întrebări, întrucât știam că în trecut, pe vechiul regulament, nu era voie. Noi am dovedit întotdeauna seriozitate și permanent ne gândim la imaginea handbalului românesc. Prin această decizie, practic federația ne-a dat în cap. Dacă federația știa că nu avem voie să folosim handbaliste în două meciuri în aceeași zi, trebuia să ne semnaleze acest lucru. Consideram că FRH ne este partener, nu un adversar sau inamic care ne așteaptă la cotitură și să ne dea în cap. Mai mult, chiar dacă noi, ca și club, ne-am luat după toate regulamentele, dacă federația a considerat că nu avem voie să folosim handbalistele, atunci nu trebuia să programeze meciurile în aceeași zi. Am trimis listele cu jucătoarele, 23 pentru Liga Națională și 28 pentru Divizia A, conform regulamentului. Am respectat tot ce spune regulamentul, de ce ne dă federația în cap susținând lucruri care nici măcar nu sunt scrise în regulamente? Dacă federația nu era de acord să joace sportivii două meciuri în aceeași zi, trebuia să specifice acest aspect în regulament. Or, în reglament scrie clar că au voie două meciuri în aceeași zi, în ligi diferite! Ce să înțelegem? Mai mult decât atât, din discuţiile mele cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal, am sesizat că are aceeaşi viziune, faptul că handbalul la un moment dat era în declin, faptul că nu eram suficient de vizibili, iar munca lui a fost pusă în slujba creşterii acestei vizibilităţi. Ca să poată să existe meciuri consistente şi în Divizia A, mai ales că numărul echipelor scădea semnificativ, au decis ca echipele din Liga Naţională să aibă şansa de a înscrie echipă şi în Divizia A. Noi am venit şi în asentimentul lor. Iar acum, iată ce ni se întâmplă, tot din partea federației! Este revoltător și de neînțeles! ”.

La rândul său, Ioan Preda, președintele secției de handbal de la Corona a opinat: „Din punct de vedere regulamentar, am respectat toate paragrafele. Singurul lucru pe care nu l-am obținut a fost răspunsul celor de la federație, în scris, după ce am întrebat dacă sportivele pot juca două meciuri în aceeași zi și ni s-a confirmat. Am considerat că este suficient că am discutat cu persoanele pe care le-a enumerat președintele Dragomir. Paragraful indicat de ei, nu arată o greșeală a noastră. Apoi, este și articolul 29, iar contestația nu a fost depusă în timp regulamentar, ci cu mult timp după expirarea termenului”.

„După tot ce s-a întâmplat în acest caz, înseamnă că sunt incompetenți în federație și cineva de acolo trebuie să răspundă, nu să penalizezi clubul Corona cu 4 puncte, adică să dai pierdut un meci câștigat pe teren, plus un punct de penalizare. E inadmisibil. Vom face tot ce depinde de noi. Vom trimite contestație, nu știm cine o va analiza, întrucât și acest aspect este ambiguu. Dacă nu vom câștiga, vom merge în tribunal civil, pentru că toți ne supunem legilor acestui stat. Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt clare”, a adăugat Liviu Dragomir.

Totuși, s-au luat măsuri și în cadrul clubului, directorul sportiv, Cosmin Sălăjan, fiind suspendat din funcție.

„Având în vedere că este o problemă gravă, am analizat și motivele pentru care s-a ajuns aici. Decizia i-a aparținut directorului sportiv. Având în vedere acest lucru, l-am suspendat din funcție până la întrunirea Consiliului Director, care va avea loc în 2-3 zile și care va lua o decizie finală”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button