Sport

BRAȘOV. Sabrerii brașoveni au urcat pe podium la Sofia

  • sabie_4.jpg
  • sabie2.jpg
  • sabie3.jpg
 

La Sofia a avut loc la finalul săptămânii trecute o etapă din cadrul Circuitului European U17 la sabie.

În competiția masculină pe echipe, România 1, din care au făcut parte Rareş Ailincă (CSM Braşov), Răzvan Stănescu (CSS Slobozia), Matei Aniculoesei (CSA Steaua) și Vlad Grădişteanu (CS Duel), a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, după ce a dispus în finală, cu 45-33, de Ucraina 3. Și la feminin, „tricolorele” au încheiat cu medaliile de aur la gât, tot după un succes cu Ucraina în finală, 45-44.

La individual masculin, brașoveanul Andrei Păștin, legitimat la CS Dinamo și antrenat de Rareş Dumitrescu şi Marius Gălăţanu la Centrul Olimpic din Braşov, a cucerit medalia de bronz. Rareș Ailincă a terminat pe poziția a opta.

În competiția individuală feminină, Sabina Martiş (CSA Steaua) a pierdut finala și a obținut „argintul”. Diana Crețu, sportivă legitimată la CSM Brașov a terminat pe locul 44, din 129 de participante.

Apoi, la European Cup U14, Ana Maria Botezatu (CSM Brașov) a încheiat pe locul 5, fiind la doar o victorie de „bronz” în concursul câștigat de Ilinca Pantiş (CS Riposta). O altă sportivă de la CSM Brașov, Vanessa Danciu, a ocupat poziția a 15-a în ierarhia finală.

„Se vede că se lucrează bine la Centrul Olimpic de la Braşov, iar acest lucru este confirmat de rezultatele obţinute. Până la urmă, scopul acestui Centru Olimpic de la Braşov este de a creşte sportivi pentru antrenorii loturilor de seniori”, a declarat Rareş Dumitrescu, fost vicecampion olimpic, acum antrenor la Centrul Olimpic Braşov.

La rândul său, Marius Gălăţanu, antrenor la CSM Braşov şi la Centrul Olimpic Braşov, a comentat: „Ana Maria Botezatu şi Vanessa Danciu au fost la primul lor concurs de acest nivel. Chiar şi în aceste condiţii s-au prezentat foarte bine la circuitul European de U 14, ceea ce ne dă încredere că vom continua seria de rezultate bune. La U 17, sabreri braşoveni sau prezentat foarte bine şi sper să calificăm 3 sportivi care se pregatesc la Braşov, în Centrul Olimpic, la Campinatele Europene şi Mondiale de anul viitor, fiecare ţară având rezervate 4 locuri”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare