BRAȘOV. Reorganizare la ACS SR Municipal. Liga Suporterilor Stegari a preluat activitatea administrativă. O nouă funcție pentru Florin Stângă
ACS SR Municipal Brașov a intrat într-un proces de reorganizare.
Liga Suporterilor Stegari (LSS), care a înființat echipa în vara anului trecut, dar care nu s-a mai implicat după ce formația a fost preluată de Maurer Imobiliare, a preluat din nou activitatea administrativă. Momentan, LSS va colabora cu reprezentanții Maurer Imobiliare în perioada de tranziție către noul proiect.
„După cum se știe, echipa a fost înființată din iulie 2017, apoi a fost preluată de Maurer Imobiliare, iar acum situația este incertă. ACS SR va intra într-un proiect amplu de reorganizare. Prima fază prevede o perioadă de tranziție în care reprezentanți ai LSS va prelua activitatea clubului, împreună cu reprezentanți ai Maurer Imobiliare. Această perioadă va fi până în decembrie, la finalul turului Ligii 3. Ne dorim să le asigurăm fotbaliștilor și antrenorilor toate condițiile pentru desfășurarea activității. Vor fi juriști, contabili și specialiști pe marketing, care vor face o evaluare. Proiectul prevede o reorganizare. Ne dorim ca autoritățile locale și mediul privat să vină alături de noi. Doar împreună putem să arătăm că Brașovul merită o echipă importantă. Suporterii vor avea partea lor de contribuție financiară. Acum se poartă dicsuții cu autoritățile locale și cu numeroase companii din Brașov, care și-au manifestat intenția să vină lângă noi în acest proiect. Probabil, unele vor avea și acțiuni la echipă, altele vor veni doar ca sponsori. Au fost în ultimul timp discuții cu autoritățile locale, dar nu au fost purtate de reprezentanții LSS. Ceea ce a fost înainte nu ține de noi. Am văzut o deschidere în discuțiile purtate atât la Primărie, cât și la Consiliul Județan. Cred că împreună vom găsi soluțiile pentru a susține această echipă. Momentan, am asigurat totul pentru deplasare din această etapă. Sperăm că săptămâna viitoare să plătim salariile jucătorilor și să găsim banii necesari pentru celelalte etape din tur”, a declarat Alexandru Filip, noul purtător de cuvânt al ACS SR Municipal Brașov.
Florin Stângă, manager general
Momentan, echipa nu are un președinte, funcție rămasă vacantă după ce Vasile Dochița a fost nevoit să se retragă din cauza problemelor medicale. Florin Stângă a fost promovat ca manager general al clubului.
„Pe Vasile Dochița îl așteptăm alături de noi când starea de sănătate îi va permite. Florin Stângă va fi atât antrenor principal, cât și manager general. Momentan, nu e un președinte. Există un board de conducere, format din reprezentanți al LSS și ai Maurer Imobiliare, pe care îl vom anunța în scurt timp”, a punctat Alexandru Filip.
„Eu le urez succes. Cred că ar fi trebuit să se implice mai repede. Sunt băieți care s epricep și pot să facă o treabă bună. Eu trebuie să stau liniștit să îmi văd de sănătate, nu pot să revin”, ne-a declarat Vasile Dochița.
„Mă bucur că suporterii au avut încredere în mine și că au apreciat munca pe care am depus-o. E bine că fanii se implică din nou și că au asigurat deplasarea pentru meciul din această etapă. Este un prim pas, care sper că va atrage cât mai mulți parteneri. Cel mai important este să fim un club deschis, în care toate lucrurile să se facă la suprafață. Oricine vine să se asocieze cu noi să știe că există transparență. Funcția de manager general îmi dă posibilitatea de a lua unele decizii, care să fie respectate. Până acum, deciziile mele nu au fost respectate. Cei care au venit în conducere mi-au garantat acest lucru. Toată lumea trebuie să înțeleagă că nu trebuie să punem interesul propriu mai presus de cel al echipei. Unii s-au crezut mai presus decât echipa, iar de când a plecat Vasile Dochița nu a mai fost disciplină. Știu că toată lumea este supărată că am pierdut foarte multe puncte pe teren propriu. Obiectivul nostru este să obținem cât mai mult de la fiecare meci. La finalul turului vom face o analiză. Vom vedea ce se va putea face. Dacă din iarnă vom fi bine organizați și vom avea condițiile necesare, vreau să ne batem la promovare. Asta presupune să mai aducem unii fotbaliști și să nu mai fie probleme financiare, să fie liniște în vestiar. Trebuie să gestionăm situația de acum, să trecem cu bine peste meciurile rămase din tur. Avem de luat o datorie morală față de suporterii. A fost prima oară când deși echipa a luat patru goluri pe teren propriu și a pierdut, jucătorii au fost aplaudați și încurajați”, a declarat Florin Stângă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.