Sport

BRAȘOV. Remiză la Hărman, în derby-ul Seriei 1 a Ligii 3. Scandal și acuze la adresa arbitrajului. Claudiu Ionescu a vrut să scoată echipa de pe teren

 

Derby-ul Seriei 1 a Ligii 3, AFC Hărman – AFK Miercurea Ciuc, s-a încheiat la egalitate, 1-1, astfel că diferența dintre cele două formații de pe primele două locuri ale ierarhiei rămâne de 3 p în favoarea harghitenilor.

Meciul a început cu două ocazii mari. Mai întâi, Barna a ratat incredibil, aflat la 5 metri de poartă, față în față cu goalkeeper-ul, Potcoavă. Gazdele au replicat prin Fl. Stângă, care a trimis puțin peste bară din centrul careului. Până la pauză, Potcoavă a avut un reflex incrdibil la șutul din 10 metri al lui Lorincz.

La prima fază din repriza a doua, Buga i-a pasat lui Avram, care a trecut ușor de un fundaș ciucan și l-a învins pe Nagy. Imediat, Buga a avut șansa de a „închide” meciul, dar nu a găsit poarta din poziție excelentă. În minutul 50, oaspeții au restabilit egalitatea, Barna transformând un penalty dictat după un fault al lui Fl. Stângă asupra lui Ilyes. La jumătatea reprizei, gazdele au rămas în inferioritate, Leonte fiind eliminat, după ce a văzut al doilea cartonaș galben. Antrenorul-jucător Claudiu Ionescu a vrut să scoată echipa de pe teren, dar până la urmă s-a răzgândit. Deși pe foaia de joc nu era trecut antrenor, ci doar jucător, arbitrul l-a trimis în tribună pe Ionescu, dar apoi a reparat greșeala și i-a arătat cartonașul galben. Mai mult, nici Mugurel Buga nu a mai putut continua, atacantul suferind o ruptură musculară. Cu un om în plus, ciucanii au avut posesia, dar cea mai mare șansă de gol, ratată de Fl. Stângă, a fost a gazdelor.

Astfel, cu două etape rămase de disputat din tur, AFK Miercurea Ciuc rămâne pe prima poziție, cu 30 p, urmată de AFC Hărman, cu 27 p.

„Un meci echilibrat. Am întâlnit o echipă bună, care nu are nevoie meci de meci de ajutorul arbitrilor. În ultimele două etape au avut trei lovituri de la 11 metri și om în plus. Este incredibil. Nu am înțeles nici delegările centralului și a unui tușier, pentru care era greu să vorbească în limba română. Nu mi se pare O.K. Campionatul ar trebui să se joace pe teren. Și noi vrem să promovăm și noi muncim pentru asta. Corect ar fi ca cel mai bun să promoveze. Am vrut să scot echipa de pe teren. Am fost «tocați» și nu e normal să joci în 11 contra 14. Lupta rămâne deschisă”, a declarat antrenorul Claudiu Ionescu.

Articole asemănătoare

De partea cealaltă, Robert Ilyes, și el antrenor-jucător, a opinat: „Un rezultat bun pentru noi. Ne menținem pe primul loc și suntem fericiți. Lupta continuă, promovarea se va decide în retur”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button