Sport

BRAȘOV – RÂȘNOV. Impresii după un concurs de Cupă Mondială…

 

Vremea n-a ținut cu organizatorii etapelor feminine de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile de la Râșnov. Ploaia de sâmbătă dimineață s-a transformat, timid, în ninsoare, în timp ce vântul bătea neregulat, întrerupând, sacadat, concursul. Lăudabil, oamenii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca trambulina să se prezinte în cele mai bune condiții posibile.

Au venit mai puțini spectatori ca la edițiile precedente, însă a fost aglomerație de VIP-uri în Valea Cărbunării, de la Mihai Covaliu, președintele COSR, la Raluca Strămăturaru, olimpica având un loc 7 la sanie cu străluciri de aur în ceea ce ne privește, până la Ioana Bran, ministresa Tineretului și Sportului, care a privit pentru prima dată, probabil, evoluțiile live ale unor „icari”.

În cortul mass-media câțiva jurnaliști japonezi scriau la greu despre Sara Takanashi, în timp ce s-a constatat, clar, că Dana Haralambie nu este în formă. Altfel, am aflat, șoptit, că situația în ceea ce privește lotul masculin de sărituri tinde să devină dramatică. După Eduard Török și Iulian Pâtea, și al treilea performer ca valoare pe plan intern ar intenționa să se lase. Deocamdată, nu se știu motivele. În aceste condiții, ce rost mai au Campionatele Naționale, dacă și când se vor ține?!…

Un grup de fani gălăgioși, cu vuvuzele, tobă și portavoce, îndemna la „revoluție” împotriva sistemului, a famigliei, în timp ce la liziera pădurii o norvegiancă alături de fetița ei, de 4-5 ani, se bucura nespus văzându-i prestația conaționalei Maren Lundby. Alți câțiva copii se dădeau pe salopete în jos, pe fleșcărie, sfidând gripa sezonieră.

Manșa a doua s-a anulat, Katharina Althaus a câștigat, a fost bifată și ceremonia florilor, după care premiantele s-au îndreptat ca niște roboței la controlul echipamentelor. Păreau obosite după PyeongChang, însă încercau să zâmbească amabile.

Declarațiile au fost standard. De pildă, Carina, nu Katharina, Vogt, prima la Sochi, în 2014, a spus: „Sunt extrem de fericită că am urcat pe podium, a fost greu. Vântul a creat probleme, astfel că juriul a luat cea mai bună decizie”.

Astăzi este o altă zi de competiție…

CITEȘTE ȘI: BRAȘOV – RÂȘNOV. Germania, la putere!!! Dana Haralambie, evoluție sub așteptări!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button