Sport

BRAȘOV-RÂȘNOV. Cupa Mondială la sărituri cu schiurile, primul eveniment major din 2018 pentru sportul românesc

 

Anul 2018 va începe cu o competiție care deja a devenit tradițională pentru Râșnov. La Baza Olimpică de pe Valea Cărbunării, cele mai valoroase săritoare cu schiurile din lume se vor lupta pentru punctele puse în joc în primele două etape din Cupa Mondială care au loc în noul an.

Înaintea celor două competiții de la Râșnov, pe primele cinci poziții ale clasamentului general sunt Maren Lundby (Norvegia – 360 p), Katharina Althaus (Germania – 360 p), Sara Takanashi (Japonia – 220 p), Yuki Ito (Japonia – 195 p) și Carina Vogt (Germania – 176 p). Cu 27 p, Dana Haralambie este în top 30, a 25-a.

Cele două concursuri de la Râșnov vor avea loc pe 6 și 7 ianuarie, pe 5 ianuarie fiind programate săriturile de probă și calificările.

„Acest eveniment a fost sub semnul întrebării, întrucât are loc imediat după Anul Nou. Totuși, cu eforturile autorităților locale din Râșnov, ale Consiliului Județean, Federației Române de Schi Biatlon, Ministerului Tineretului și Sportului și Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cele două etape din Cupa Mondială feminină la sărituri cu schiurile, care au devenit deja o tradiție, vor avea loc. Era de datoria noastră, a autorităților, să facem totul pentru ca aceste etape să se desfășoare. Organizarea unei competiții de nivel mondial în județul Brașov reprezintă un catalizator pentru dezvoltarea exponențială a potențialului turistic și a infrastructurii pentru turism. Suntem convinși că un aeroport la Brașov, pentru realizarea căruia depunem toate eforturile, alături de competiții sportive de nivelul acestor etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile pot transforma Brașovul în destinație turistică de nivel mondial. De aceea vom sprijini întotdeauna sportul, atât sportul de masă, cât și cel de performanță, pe care le considerăm motoare importante de dezvoltare economică și socială a comunităților județului Brașov”, a decalarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

„Suntem pregătiți atât din punct de vedere organizatoric, cât și al resurselor umane. Am lucrat la bază, am reparat ceea ce s-a deteriorat, totul este gata. Am făcut și zăpadă cu ajutorul tunurilor de care dispunem, astfel că nu depindem de ninsoare. Wste o mândrie să știi că te afli printre cele 20 localități, răspândite pe mapamond, din Statele Unite până în Japonia, în care se organizează etape de Cupă Mondială feminină la sărituri cu schiurile. Asocierea cu Federația Română de Schi Biatlon în realizarea Complexului pentru sporturi de iarnă și în valorificarea oportunităților oferite de acesta reprezintă unul din obiectivele strategice ale conducerii Primăriei Râșnov”, a menționat primarul Râșnovului, Liviu Butnariu.

În fine, Puiu Gaspar, președintele Federației Române de Schi Biatlon, a punctat: „Cei cu care ne-am văzut la competițiile din anii trecuți se reîntorc la Râșnov cu plăcere, iar cei care se află pentru prima dată în România vor fi cu siguranță impresionați de frumusețea locurilor și vor reveni cu prima ocazie la Râșnov. Noi ne străduim să asigurăm cele mai bune condiții posibile pentru participanți. Dana Haralambie, Diana Trâmbițaș și Carina Militaru vor fi reprezentantele României”.

Oficialul FRSB a adăugat că cele două competiții vor fi transmise de TVR, Eurosport, ARD, ZDF și de televiziuni din Japonia, Polonia și Slovenia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button