Sport

BRAȘOV. Rapid, retrogradată de CFR Cluj. Cum scapă „stegarii”

  • article_437515_1.jpg
 

Cu o etapă rămasă de disputat în Liga 1 se cunosc patru dintre cele șase formaţii care vor merge în eșalonul secund. Pe lângă Oţelul Galaţi și Ceahlăul Piatra Neamţ, retrogradate de ceva vreme, ieri, Universitatea Cluj a pierdut la Galaţi, 1-2, iar CFR Cluj a trecut de Rapid București, 2-1, astfel că „giuleștenii” și „șepcile roșii” nu mai au nici o șansă să se salveze. 

În runda a 34-a, miercuri se vor afla ultimele două retrogradate, trei formaţii, Concordia Chiajna, Gaz Metan Mediaș și FC Brașov, sperând să evite cele două locuri care duc în Liga 2. 

Pentru FC Brașov lucrurile s-au simplificat mult după victoria de la Chiajna cu Viitorul și după celelalte rezultate de ieri. Astfel, pentru a rămâne în Liga 1, „stegarii” trebuie să câștige cu Gaz Metan, cu 1-0 sau, dacă oaspeţii vor înscrie, cu un avans de două goluri. Din păcate, ai noștri nu depind doar de ei, având nevoie și de un succes al celor de la Petrolul pe terenul Concordiei Chiajna. 

Partidele FC Brașov – Gaz Metan Mediaș și Concordia Chiajna – Petrolul Ploiești vor avea loc miercuri, la ora 18.45 și vor fi livetext pe www.mytex.ro. 

FOTO: digisport.ro

Articole asemănătoare

CITEȘTE ȘI: 

FC BRAȘOV. „Stegarii” rămân „în cărţi”. Meci decisv cu Gaz Metan 

FC BRAȘOV. O Țâră de speranţă. Victoria cu Viitorul îi ţine în viaţă pe „stegari”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button