Sport

BRAȘOV. Raluca Strămăturaru și Dana Haralambie s-au întâlnit cu fanii. Impresii de la PyeongChang

  • haralambie_248298.jpg
  • dana_248299.jpg
 

Într-un eveniment organizat de cei care se ocupă de Alpin Film Festival, Raluca Strămăturaru și Dana Haralambie s-au întâlnit în această seară cu fanii la Coresi.

Aflată la prima participare la Jocurile Olimpice, Dana Haralambie a încheiat competiția feminină de sărituri cu schiurile pe locul 25.

„Sentimentul pe care l-am trăit a fost unic. A fost prima mea participare la o ediție a Jocurilor Olimpice, sper să nu fie și ultima. E ceva wow să ajungi acolo. Cred că am deschis drumul și pentru fete, după ce la Sochi a fost prezent Iulian Pâtea. Sper că data viitoare va fi și mai bine. Acum a fost locul 25. Prima săritură nu a fost una foarte reușită, a doua a fost mai bună. Trambulina a fost extraordinară, vremea, în schimb, nu a fost bună. A bătut vântul foarte tare, a fost foarte frig, jos ajungeai înghețată. În rest, totul a fost excelent, oamenii au fost foarte prietenoși, te ajutau cu orice ocazie”, a povestit Dana Haralambie.

Despre etapele de Cupa Mondială care vor avea loc în week-end la Râșnov, Dana Haralambie a menționat: „Sper să fac un rezultat cât mai bun. Îmi doresc să fiu cât mai aproape de top 10. Acum am altă experiență, emoțiile nu mai sunt aceleași. Sper să fie bine”.

Raluca Strămăturaru a obținut cel mai bun rezultat al delegației României, un fabulos loc 7 în competiția feminiă de sanie.

„Încă suntem sub efectul rezultatului de acolo, dar cred că va trece curând. A fost foarte multă muncă, ne-am dorit mult să reușim. Am vrut să fac patru manșe bune, constante și așa s-a întâmplat, lucru care a dus la acest rezultat. Pârtia de acolo e una extrem de dificilă. Cred că s-a văzut și la televizor că nu iartă. Mulți sportivi au avut probleme. Îmi pare bine că de fiecare dată am găsit cele mai bune trase. Cred că lumea își dă acum seama ce înseamnă acest sport. Sper că de acum vom avea o susținere mai mare pe viitor. Faptul că nu avem o pârtie în țară nu ne-a tras înapoi și nu o va face nici de acum înainte. Suntem profesioniști și vom continua în același mod. Ne dorim ca pe pe viitor să depășim performanțele din 2018. A fost un sezon de Cupa Mondială foarte bun, vrem să progresăm și, de ce nu, peste patru ani, la Jocurile Olimpice de la Beijing, să ne propunem un obiectiv mult mai îndrăzneț”, a declarat Raluca Strămăturaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare