Sport

BRAŞOV. Puştii de la Kids Tâmpa au început pregătirile. „Sunt sigur că vom evita retrogradarea”

 

ACS Kids Tâmpa este prima echipă de fotbal din Braşov care a început pregătirile pentru partea a doua a sezonului Ligii 3.

Primul antrenament condus de Ciprian Anghel, Nicu Văduva şi Adrian Hârlab a avut loc sâmbătă, pe terenul sintetic de la „ICIM”. Au lipsit Mihăilă, Enache, Țuțu, Zota și Popa, toţi fiind învoiţi.

„A venit timpul să revenim la treabă și să începem să pregătim returul de campionat. Am făcut câteva teste fizice, pentru a vedea de unde plecăm și pentru a construi un plan de pregătire care să ne ajute să fim în cea mai bună formă fizică, dar și tehnico-tactică la momentul reluării campionatului. Vom încerca să alternăm antrenamentele cu meciuri amicale, pentru a remedia ce nu a funcționat în prima parte a sezonului”, a declarat antrenorul Ciprian Anghel.

Celălalt „principal”, Nicu Văduva, a punctat: „Mă bucur că am reluat pregătirea și că suntem din nou la treabă. Avem mult de muncă, pentru a ne prezenta cât mai bine în retur, dar avem energia, ambiția și entuziasmul necesare pentru a reuși. Ne vom baza pe același lot ca și în prima parte a sezonului și sunt sigur că vom putea să ne îndeplinim obiectivul, acela de a evita retrogradarea”.

„Am revenit cu multă încredere la antrenamente. I-am simțit pe băieți foarte motivați și dornici de a se pregăti foarte bine și de a da totul pentru ca echipa noastră să ofere un fotbal frumos și mai eficient în retur. Încet și cu răbdare, vom remedia ce nu a funcționat în toamnă și vom arăta altfel în partea a doua a sezonului. Nu ne va fi ușor, dar avem încredere că putem să reușim să ne salvăm de la retrogradare”, a spus şi directorul tehnic Adrian Hârlab.

În runda a 11-a a Ligii 3, Seria a 5-a, pe 14 martie, Kids Tâmpa se va confrunta în deplasare cu Olimpic Cetate Râşnov. În clasament, „urşii” sunt ultimii, cu 6 p, la egalitate cu prima adversară din acest an. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare