BRAȘOV. Puștii de la Colțea 1920 s-au antrenat pe „Balaidos” împreună cu jucătorii de la Celta Vigo – FOTO
Aflați în cantonament la Vigo, în Spania, prin intermediul bursei de pregatire oferită de Celta Vigo, opt juniori de la Colțea 1920 Brașov / Celta Brașov au avut parte de o surpriză. Ei au participat, pe Stadionul „Balaidos”, la antrenamentul echpei din Primera Division. La final, puștii, dar și antrenorii Manu Gomez și Liviu Nicolae au discutat și au făcut poze cu vedetele galicienilor, Iago Aspas, Pione Sisto sau Emre Mor, dar și cu tehnicianul Juan Carlos Unzue.
În cele 12 zile pe care le vor petrece în Spania, brașovenii se vor antrena cu grupele de juniori de la Celta Vigo. Diseară, ei vor urmări confruntarea din Cupa Spaniei, Celta – Eibar.
„O să folosim această primă experiență alături de grupele principale de la Celta, mai ales pentru a vedea unde ne aflăm în acest moment din punct de vedere al formării viitorilor fotbaliști. Sunt bucuros de ceea ce reușim la Celta Brașov și vom continua să muncim pentru a oferi o educație sportivă modernă tuturor copiilor pe care-i avem în subordine”, a declarat Manu Gomez, antrenor coordonator Colțea 1902 Brașov / Celta Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.