Sport

BRAȘOV. Primul meci oficial în 2018 pentru handbalistele de la Corona. „Sper că vom arăta la fel de bine ca în jocurile amicale”

 

Corona Brașov începe anul cu un meci important în Liga Națională de handbal feminin. Miercuri, de la ora 20.00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, formația de la poalele Tâmpei primește vizita grupării Dunărea Brăila. Vor urma trei meciuri cu adversare directe în lupta pentru un loc pe podium, SCM Craiova, acasă, CSM Bistrița și HCM Rm. Vâlcea, ambele în deplasare.

„Este un început de an greu pentru noi. Vom avea patru meciuri dificile, cu patru contracandidate în lupta pentru primele poziții. Normal, primul, cel cu Brăila, este cel mai important. Întâlnim o echipă care a făcut și meciuri bune, însă a avut și rezultate surprinzătoare. Îmi doresc să jucăm la fel de bine cum am făcut-o în meciurile de pregătire. Grupul este mai omogen, relațiile de joc sunt mai bune, fetele se simt mai bine decât în prima parte a sezonului, însă aceste lucruri trebuie să se vadă pe teren și în rezultatele pe care le vom avea. Sunt câteva fete accidentate ușor, Bloj, Crețu și Sorina Târcă, dar sper că până la ora meciului toată lumea va fi O.K. Avem nevoie de tot lotul valid”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.

„Ne așteaptă un meci greu cu Brăila, o echipă valoroasă. Însă noi ne-am pregătit foarte bine în această perioadă și sperăm să începem anul cu o victorie. Ne-am omogenizat, ne-am simțit foarte bine în partidele de pregătire din iarnă”, a punctat Marilena Neagu, în timp ce Timea Tătar a comentat: „Duelul cu Brăila este unul foarte dificil. Venim după o perioadă lungă fără meciuri oficiale. Am arătat bine în confruntările amicale, cred că lotul nostru este superior celui al grupării din Brăila și ne dorim să câștigăm. În toamnă am suferit la capitolul omogenitate, dar cred că lucrurile s-au rezolvat și suntem pe drumul cel bun”.

„Sunt convins că ne vom îndeplini obiectivele propuse și că echipa de handbal se va califica în cupele europene. Este un nou început, urmează meciuri grele, dacă vom câștiga cu Brăila și Craiova, ne vom apropia de țelul pe care îl avem”, a declarat președintele ACS Corona Brașov, Liviu Dragomir.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button