Sport

BRAȘOV. Primele teste pentru handbalistele de la Corona. Adversare din Ungaria, Slovacia și Polonia

  • costicabuceschi_2.jpg
  • corona2_239465.jpg
  • corona1_239464.jpg
 

Handbalistele de la Corona Brașov vor pleca mâine spre Slovacia, unde la finalul săptămânii vor participa la un turneu amical la Michalovce, alături de formația gazdă, Iuventa, și de grupările Kisvarda (Ungaria) şi Lublin (Polonia). Brașovencele se vor opri și în Ungaria, unde mâine și vineri se vor duela cu DVSC Korvex.

„Până acum lucrurile au mers foarte bine. Fetele au răspuns la ceea ce le-am cerut, chiar dacă a fost o perioadă nu prea plăcută pentru ele, una în care au lucrat mai puțin cu mingea de handbal și mai mult cu cea medicinală. De acum, trecem spre partea specifică, încercăm să lucrăm cât mai mult în sală. Urmează și meciurile amicale. Mâine vom pleca spre Michalovce, iar în drum ne vom opri în Ungaria să jucăm și cu Debrecen. După aceste amicale trebuie să tragem concluzii. În primul rând trebuie să vedem o creștere în relațiile de joc pe faza de
atac, iar mai apoi și pe cea de apărare. Pote este devreme pentru astfel de amicale, dar cam toate echipele pe care le vom întâlni sunt și ele în reconstrucție. Trebuie să vedem ce putem cu adversari puternici, pentru a ne da seama unde mai trebuie să lucrăm. Sunt mulțumit pentru că fetele sunt sănătoase. Avem mici probleme, normale după această perioadă de pregătire. Sper că și Laura Chiper se va reface cât mai repede după accidentarea pe care a avut-o și va ajunge cât mai repede la potențialul maxim”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.

Deși s-a spus că pentru sezonul viitor vor fi aduse și jucătoare din străinătate, se pare că acest lucru nu se va mai întâmpla acum, mai ales că toate sportivele valoroase și-au găsit deja angajamente. „Ușile sunt deschise la intrare. Suntem încă subțiri din punct de vedere al lotului. Sunt 15 jucătoare, plus 2-3 care vor veni de la tineret. Mai sunt posturi deficitare, care ar trebui acoperite, dar vreau ca acele sportive care vor veni, mai ales stranierele, să fie peste nivelul actual al echipei. Ne trebuie valoare, handbaliste care să ridice echipa, nu jucătoare să fie la număr”, a adăugat Buceschi.

„A fost o pregătire grea, dar am reușit să trecem cu bine, fără accidentări grave. Urmează perioada meciurilor amicale, în care trebuie să legăm relațiile de joc și să ne pregătim pentru startul sezonului”, a punctat Ana Maria Mârcă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button