Sport

BRAȘOV. Primarul Coliban – DECIS SĂ DESFIINȚEZE IMEDIAT secția de fotbal seniori de la Corona! Ce se va întâmpla în ședința CL de azi?!…

 
Primarul Brașovului, Allen Coliban (USR), a anunțat că unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Local este desființarea secției de fotbal seniori a CSM Corona, lider în Seria a 5-a a Ligii 3 – BRAȘOV. Consiliul Local, încă o ședință de îndată pentru pregătirea procesului cu P&P / Două proiecte cu temă sportivă.
 
Dorința sa este, însă, în contradicție cu cea a viceprimarului Sebastian Rusu și a liberalilor brașoveni – „New” FC BRAȘOV poate fi… Corona, în viziunea PNL! Ce a spus viceprimarul Sebastian Rusu?!…
 
Allen Coliban a explicat, pe pagina sa de Facebook, intenția de a desființa cât de repede posibil echipa de fotbal seniori a Coronei: „Motivele principale țin de buget, de perspectiva competițională, dar mai ales de spiritul fotbalului brașovean. Această secție de fotbal a fost înființată doar pentru a satisface orgoliile politice ale celor care au condus acest oraș. Aceasta înghite, în momentul de față, sume importante, generând performanțe apropiate de cele ale altor cluburi brașovene, care nu beneficiază de susținere din banii publici.
 
Dorința PNL de a desființa secția de seniori a clubului Corona după terminarea campionatului e lipsită de fundamentare bugetară, municipalitatea cheltuind cu această secție în următoarele luni peste 1 milion de lei. Numai și din această perspectivă, secția de fotbal seniori a Coronei trebuie desființată de îndată, un lucru pe care îl voi susține în ședința Consiliului Local. Din perspectivă sportivă, Corona Brașov nu poate depăși Liga 2, funcționând pe actualul tip de organizare.
 
Cel mai important aspect, însă, este cel al spiritului fotbalistic din oraș. Fotbalul există pentru suporteri, iar suporterii fac din fotbal cel mai iubit sport de pe pământ. De ce ar fi altfel la Brașov? Indiferent ce perspectivă am aborda, nu putem ignora acest aspect: Corona nu are suporteri.
 
Spiritul FC Brașov trebuie să supraviețuiască în continuare, fără a fi concurat din bani publici. Spiritul FC Brașov a supraviețuit, de o vreme, doar prin suporterii lui, iar eu m-am angajat, în fața brașovenilor, să dau undă verde nu doar supraviețuirii, ci reînfloririi acestui spirit”.
 
Rămâne de văzut cum se va vota astăzi în CL punctul de pe ordinea de zi privind desființarea secției de fotbal seniori a CSM Corona, știindu-se că USR-iștii au 12 voturi, liberalii – 11, iar PSD – 4. La prima vedere, totul depinde de modul în care vor vota social-democrații…
 
 
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare