Sport

BRAŞOV. PREMIERĂ în România. Handbal pe… Pârtia Clăbucet

 

Pe Pârtia Clăbucet din Predeal au avut loc, week-end-ul trecut, primele demonstrații de handbal pe zăpadă din România în cadrul proiectului „Winter Tour”. Astfel, handbalistele Oana Bondar și Adriana Țăcălie, de la Corona Brașov, le-au arătat fanilor câteva scheme din acest sport. Copiii au fost invitați să își testeze abilitățile în concursuri de aruncare la poartă, iar cei mai talentați au fost premiați.

„Este o tendință la nivel mondial de a ieși din nou cu handbalul din sală. Să nu uităm că handbalul în 11 se juca pe teren de fotbal. Beachhandball-ul se joacă deja în mai multe țări decât cel indoor. Handbalul pe zăpadă are, însă, ca scop, momentan, doar promovarea handbalului în zone unde oamenii se simt bine, deci și pe pârtii de schi. Este un sport spectaculos și, dacă vom avea un feedback pozitiv din partea fanilor, poate vom avansa la nivel de competiții”, a afirmat Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH).

„Am venit cu sufletul, m-a încântat ideea, mai ales că este o experiență nouă și pentru mine. Au fost și mulți copii alături de noi pe Pârtia Clăbucet, deci handbalul pe zăpadă poate avea un viitor frumos în România”, a menţionat Adriana Ţăcălie, în timp ce Oana Bondar a susţinut: „Ținând cont că există și beachhandball, ar fi normal să profităm și de iarnă pentru a juca în aer liber. Eu am început junioratul pe zgură și bitum, deci ar fi interesant să joc și handbal pe zăpadă. Noi, fetele de la Corona Brașov, cred că am avea un atu, deoarece suntem de la munte și ne-am obișuit deja cu terenul. Aș accepta cu mare onoare să joc cândva în echipa națională la snowhandball”.

Handbalul pe zăpadă este noua ramură pe care FRH doreşte să o dezvolte. Următoarele două evenimente din calendarul „Winter Tour” au loc în acest week-end, la Buscat (lângă Cluj-Napoca) și săptămâna viitoare, la Cavnic (Maramureș). 

Foto: FRH


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare