Sport

BRAȘOV. POZIȚIA primarului Coliban în CAZUL ANIA CAILL… „SĂGEȚI” pentru șefii FRSB

 
Citius. Altius. Fortius.
 
Mai repede. Mai sus. Mai puternic.
 
Aceasta este deviza sub care se desfășoară Jocurile Olimpice. Sunt trei cuvinte care o caracterizează perfect pe cea mai bună schioare a României, Ania Caill.
 
Iată de ce.
 
«Mai repede»
 
Ania a progresat mult în ultimii ani, timpii săi îmbunătățindu-se de la an la an, adunând puncte prețioase în clasamentele Cupei Mondiale. Coeficientul său în ierarhiile mondiale la probe de viteză a atins valori record pentru România în ultimul deceniu.
 
«Mai sus»
 
Ania a reușit să ajungă în top 100 mondial la probele de viteză. S-a calificat la Jocurile Olimpice pe merit, iar lucrul acesta ar putea să ne aducă, în timp, o suplimentare a cotei de țară (în prezent, România este în rândul țărilor foarte mici, care primesc un singur loc, din oficiu).
 
«Mai puternică»
 
Deși a fost șicanată în mod constant în ultimii ani, lucru reflectat de multe ori de presa sportivă, Ania nu s-a lăsat. A concurat, a devenit mai bună și mai puternică.
 
Mai sunt doar câteva zile până la Jocurile Olimpice, la care Ania s-a calificat pe merit, la capătul unui ciclu olimpic în care Federația Română de Schi și Biatlon i-a pus, constant, piedici. Conflicte întreținute artificial, amenințări cu suspendări pentru postări online, șicane cu neînscrierea la competiții, culminând cu o presupusă decizie a Biroului Federal, prin care România se retrage din probele de viteză – nu-s de noi, desființăm lotul. Spre comparație, imaginați-vă că am avea un pilot care ia puncte în Formula 1 și Federația i-ar bloca participarea, motivând că România este interesată doar de raliuri.
 
Absurdul nu se oprește aici. Cazul Aniei nu este singular – cu un deceniu în urmă, pe același tipic de șicane și de suspendări, cea mai titrată sportivă a momentului, Edit Miklos, a întors spatele FRSB și a ales să concureze pentru Ungaria.
 
Urmarea: rezultate de excepție, culminând cu două podiumuri în Cupa Mondială, performanțe de care niciun alt sportiv născut în România nu s-a apropiat vreodată!…
 
La 26 de ani, Ania se află într-un moment cheie al carierei – are încă mulți ani de competiții în față și cel puțin încă o Olimpiadă (în perioada recentă, mulți dintre medaliații olimpici la schi alpin au fost trecuți bine de 30 de ani).
 
Pentru un sportiv de talia Aniei, toată durerea, toate sacrificiile, toate căzăturile, toate accidentările, toate bătăturile, toate riscurile asumate capătă sens doar dacă sunt încununate cu îndeplinirea visului – reprezentarea României la Jocurile Olimpice. Este meritul ei, și-a câștigat acest drept, iar rezultatele ei dau o șansă României pentru a avea, pe viitor, cota de participare dublată.
 
Citius, altius, fortius! Cum traduceți asta, domnilor federali, domnilor care răspundeți de sportul românesc, de rezultate, de modelele pe care le oferiți generațiilor următoare? Ce înțelege un copil pasionat de schi din aceste povești?
 
Communis! «Împreună!» (termen adăugat oficial devizei olimpice anul trecut, prin votul CIO)
 
Communis – schiori, antrenori, oameni ai schiului! A fost Edit, acum e Ania, mâine veți fi voi sau copiii voștri, cei ce fac de mici sacrificii pentru a ajunge campioni.
 
Mai rea decât nedreptatea este tăcerea. Tăcerea este complicitate. În tăcere, o mână de oameni trag sfori, elimină probe și suspendă schiori.
 
«Nu vorbim despre asta, să nu ne suspende». Refrenul de ani de zile al schiului alpin românesc, refrenul unui șlagăr vechi de peste 32 de ani.
 
Într-o lume normală, nu frica, ci rezultatele dau puterea unei Federații. Într-o lume normală, ierarhiile se stabilesc din cronometru, nu din pix. Într-o lume normală, cei care își bat joc de cei mai buni sportivi sunt cei care pleacă, nu invers.
 
Citius, altius, fortius, communis. Respectați și aplicați asta sau plecați!…”.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button