Brașov Padel Open 2025, 3 zile de spectacol la Padel Palace

Brașov Padel Open 2025. Padel Palace a găzduit, în perioada 4-6 aprilie, în cele două locaţii Padel Palace Coresi şi Padel Palce Roman, turneul Brașov Padel Open 2025, eveniment inclus în Circuitul Național România Padel Tour, cu un bonus de 800 de puncte în clasamentul general.
Brașov Padel Open 2025. 224 de jucători din România, dar şi din Moldova, Spania sau Argentina au participat la competiţie, semn că fenomenul padel continuă să se extindă cu rapiditate în România și în Braşov.
Brașov Padel Open 2025. Campionii diviziei 1 masculin au fost Horia Nedelcu și Denis Mocanu, în timp ce la feminin s-au impus Renata Ursu și Andreea Iordachi.
Brașov Padel Open 2025. „Ne bucurăm pentru numărul mare de participanți”
„Evenimentul a fost unul foarte bine organizat de echipa tehnică de la Padel Palace, un personal deja cu multă experiență, condus de Ciprian Jurubescu și adjunctul său Alexandru Ioniță. La turneu au venit cei mai buni jucători din România, ceea ce s-a văzut și pe podium. Partidele au fost foarte disputate și tensionate, dar desfășurate cu maxim respect din partea tuturor. Ne bucurăm pentru numărul mare de participanți, și mai ales al celor 14 copii care au luat parte la Divizia U12”, a declarat Mihai Burciu, coordonator România Padel Tour.

„A fost un turneu frumos, cu mulţi participanţi şi o atmosferă călduroasă. Mă bucur că am luat parte la acest concurs şi că am şi câştigat ambele probe la care am participat, cu atât mai mult cu cât turneul s-a desfăşurat acasă, la Braşov. Organizarea, primirea călduroasă a jucătoarelor şi meciurile intense au făcut din acest turneu un spectacol sportiv cu adevărat reuşit. M-am simţit foarte bine pe teren alături de coechipierii mei, dar şi de adversari, care au dat dovadă de fair-play şi au contribuit la jucarea unor meciuri frumoase cu răsturnări de situaţie şi distracţie în acelaşi timp. Sper ca Braşovul să găzduiească cât mai multe astfel de competiţii”, a declarat Andreea Iordachi, câştigătoare a competiţiei feminine şi originară din Braşov.
Brașov Padel Open 2025 nu este singurul turneu organizat de Padel Palace Brașov. Cel mai modern centru de Padel din România urmează să găzduiască încă două Grand Open-uri în sezonul 2025 al România Padel Tour. În plus, complexul va organiza și două evenimente speciale: Next România Padel Tour, un turneu internațional destinat tinerilor și juniorilor, precum și turneul final al Cupei României, programat în luna decembrie, cu participarea campionilor județeni.
Cu peste 46 de turnee programate în 2025, România Padel Tour aduce împreună cluburi din toate cele 12 județe în care padelul este deja prezent, și continuă să crească.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

