Sport

BRAȘOV. Olimpia CSU, victorie sub privirile selecționerului României

 

Olimpia CSU Brașov a reușit aseară a treia victorie în tot atâtea partide disputate în Liga Naționlală de baschet feminin.

La Sala Sporturilor „D.P. Colibași”, formația antrenată de Dan Calancea, Nenad Marinkovic și Miruna Crasnic a dispus de Universitatea Goldiș ICIM Arad, 73-70, pe sferturi 22-15, 15-20, 20-19, 16-16, după o partidă extrem de echilibrată. Totuși, „olimpicele” au fost mai mereu în față, iar în momentul în care oaspetele au trecut la conducere nu au cedat și au știut să revină.

Pentru Olimpia CSU au marcat: Pesovic – 23 p, Houser – 16 p, Higgins – 14 p, Webb – 10 p, Crăciun – 6 p, Ardelean – 4 p.

La partidă a asistat și selecționerul echipei naționale a României, sârbul Miroslav Popov.

„A fost o victorie muncită. Fetele au luptat exemplar, iar în momentele grele s-au concentrat exelent. Știam că meciul cu Arad nu putea fi ușor. Este o echipă care în ultimii 15 ani a câștigt peste 10 titluri. Rivalele au început mai slab acest sezon. Este un campionat nebun. În primele două etape, din zece meciuri, șapte s-au încheiat cu diferențe cuprinse între 3 și 9 puncte, ceea ce spune multe despre acest sezon. Cu atât mai importantă este victoria contra Aradului”, a declarat antrenorul Dan Calancea.

Cu trei victorii în trei meciuri, Olimpia CSU ocupă prima poziție a clasamentului, la egalitate cu Universitatea Cluj. Singurele formații neînvinse până acum în acest sezon vor fi față în față miercuri, în runda a patra a Ligii Naționale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare