Sport

BRAȘOV. Olimpia CSU – Universitatea Goldiș ICIM Arad 81-86

 

Olimpia CSU Brașov a reușit o partidă bună și în compania formaţiei de pe ultima treaptă a podiumului Ligii Naţionale de baschet feminin, Universitatea Goldiș ICIM Arad, dar, în final, a pierdut, 81-86, pe sferturi, 22-21, 24-22, 15-26, 20-17. 

Brașovencele au evoluat bine în primele 20 de minute, timp în care au fost mai mereu în avantaj. Din sfertul al treilea a fost al oaspetelor, cele zece minute cântărind decisiv în stabilirea învingătoarei. În ultimul sfert, „olimpicele” au încercat să revină pe tabelă, dar nu au reușit decât să mai reducă din diferenţa de pe tabelă. 

S-a încheiat 86-81 pentru Universitatea Goldiș ICIM Arad, iar șansele brașovencelor de a termina pe poziţia a șasea sezonul regulat s-au diminuat.

Punctele echipei de la poalele Tâmpei au fost marcate de: Jones – 26, Bartee – 25, Ursu și Irimia – câte 12, Mitov – 4, Bucevac – 2.

„Aradul este o formaţie extrem de puternică, sunt acolo jucătoare valoroase pe toate posturile. Din păcate, în sfertul al treilea, când am decis să o odihnesc pe Britney Jones, arădencele au profitat și s-au distanţat la zece puncte. Îmi pare rău că nu am reușit să le oferim suporterilor o victorie. Am demonstrat că meciurile bune făcute în acest an nu au fost întâmplătoare și că în play-off putem face o surpriză”, a declarat tehnicianul brașovencelor Dan Calancea.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google