Sport

BRAȘOV. Olimpia CSU începe cu un derby grupa 1-6 a Ligii Naționale de baschet feminin

 

În prima etapă a grupei 1-6 a Ligii Naționale de baschet feminin, Olimpia CSU Brașov se va duela mâine seară, de la ora 18.00, în deplasare, cu Universitatea Cluj-Napoca.

În clasament, cele două grupări sunt la egaliate, cu 30 p, la două lungimi în spatele grupării CSM Târgoviște și la cinci puncte de lidera Sepsi Sf. Gheorghe. În sezonul regulat, cele două s-au impus în confruntările de pe teren propriu. La Cluj, scorul a fost 83-68 pentru „U”, în timp ce la Brașov Olimpia CSU a câștigat cu 65-56.

„Putem să spunem că începe un nou campionat, o Superligă. Din punctul meu de vedere, presiunea nu mai este la fel de mare ca în sezonul regulat, unde lupta pentru un loc în top 6 a fost una dură. Vom încerca să ne pregătim foarte bine pentru ca în play-off, indiferent de numele adversarului să ne gândim la calificarea spre fazele finale. La Cluj va fi greu. Întâlnim o echipă care are condiții excelente. Este gruparea care dispune de tot ce este nevoie pentru performanță. Dacă ceea ce se întâmplă la Cluj s-ar face la toate formațiile, baschetul feminin din România ar fi la un nivel mult mai mare. Trebuie să îi feleicităm pe cei de acolo pentru ceea ce au reușit. În sezonul regulat ne-am împărțit victoriile, probabil și acum va fi un meci echilibrat. Vom juca la victorie, cum o vom face de fiecare dată. Venim după finala Cupei României, după care este dezamăgire, chiar frustrare în echipa noastră. Până la urmă, disputarea acestei finale reprezintă o performanță pentru noi, mai ales că am «atacat» turneul Final 8 fără o jucătoare extrem de importantă, cea mai bună marcatoare a noastră, Michaela Houser. Cred că fetele și-au revenit din punct de vedere psihic. Evoluțiile pe care le-au avut în turneul Final 8 al Cupei României au adus o încredere mai mare în rândul jucătoarelor și după ceea ce s-a întâmplat le simt mai unite, chiar dacă există această frustrare după modul în care am pierdut finala”, a declarat antrenorul Dan Calancea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button