BRAȘOV. Olimpia CSU, în fața ultimelor partide din sezon
Olimpia CSU Brașov va juca și în acest sezon finala mică a Ligii Naționale de baschet feminin, pe care a câștigat-o în campionatul trecut.
Echipa antrenată de Dan Calancea, Nenead Marinkovic și Miruna Crasnic se va duela pentru „bronz” cu Universitatea Cluj-Napoca într-o confruntare care se va decide în sistemul cel mai bun din trei meciuri. Seria va începe joi, de la ora 18.00, sub Tâmpa, meciul al doilea fiind programat duminică, la Cluj. Dacă va fi nevoie de un joc decisiv, acesta va avea loc pe 25 aprilie, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”.
„Ne așteaptă o finală mică extrem de disputată. Ambele echipe, firesc, își doresc să câștige medalia de bronz. Sperăm să apărăm această medalie pe care am obținut-o în sezonul trecut. Echipele sunte sensibil egale, apropiate valoric. Sunt convins că fetele se vor mobiliza exemplar și sunt sigur că putem câștiga această finală mică. Am pierdut un singur meci cu Clujul în acest sezon, confruntare în care am condus, dar ne-am relaxat pe final. Totuși, toate duelurile au fost echilibrate”, a declarat antrenorul Dan Calancea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.