Sport

BRAȘOV. Olimpia a învins Timișoara și și-a consolidat poziția a patra în clasamentul LNBF

 

Meci nebun, duminică seară, la Sala Sporturilor „D. P Colibași”! Olimpia Brașov și SCM Timișoara s-au duelat în etapa a noua a Ligii Naționale de baschet feminin (LNBF), iar confruntarea a fost decisă pe final. Formația de la poalele Tâmpei s-a impus cu 73-71, pe sferturi, 21-20, 11-16, 22-16, 19-19.

S-a mers cap la cap timp de 40 de minute, diferența maximă de pe tabelă fiind tot timpul sub 10 puncte. La intrarea în ultimul minut, cele două formații se aflau la egalitate, 69-69. Oaspetele au trecut în avantaj după o reușită a fostei „olimpice” Dora Ardelean, însă pe atacul următor Biljana Pesovic a scuturat plasa de la distanță și a dus-o pe Olimpia în față, 72-71. Scorul final, 73-71, a fost stabilit de Ieva Kazlauskaite, care a transformat o „liberă”. În ultimele 30 de secunde au fost multe greșeli, oaspetele nu au mai putut înscrie, iar Olimpia a obținut o victorie importantă, în urma căreia gruparea antrenată de Dan Calancea, Nenad Marinkovic și Miruna Crasnic și-a consolidat poziția a patra a clasamentului, cu 12p (4 victorii / 4 înfrângeri). În spate sunt trei echipe cu câte 11 p (3 victorii / 5 înfrângeri), Universitatea Cluj-Napoca, Universitatea Alba Iulia și SCM Timișoara. ICIM Arad și Sirius Tg. Mureș încheie clasamentul, cu câte 8 p (1 victorie / 6 înfrângeri). Pe primele trei poziții se află Sepsi Sf. Gheorghe 16 p (8 victorii / 0 înfrângeri), CSM Satu Mare și CSBT Alexandria, ambele cu câte 14 p (6 victorii / 2 înfrângeri).

Au marcat pentru Olimpia: Pesovic – 24 p, Durrett – 18 p, Handford – 16 p, Higgins – 7 p, Kazlauskaite – 5 p, Dumitrache – 3 p.

„A fost un meci nerecomandat cardiacilor. Este o victorie meritată și muncită. Din păcate, ghinioanele se țin de noi, Portia Durrett și-a rupt și ea degetul, dar și fără ea în sfertul 4 fetele s-au mobilizat exemplar, s-au apărat foarte bine și au fost mai lucide pe finalul de meci în care se putea întâmpla orice. Ne-am impus noi și fetele merită felicitări”, a declarat antrenorul Dan Calancea.

Pentru Olimpia Brașov urmează un nou meci pe teren propriu, sâmbătă, cu ICIM Arad.

FOTO: Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button