BRAȘOV. Oficialii ACS SR își asumă vina pentru înfrângerea la „masa verde”. Comunicatul de presă al „galben-negrilor”
După ce ACS SR Municipal Brașov a pierdut la „masa verde”, 0-3, meciul cu Progresul Spartac, pentru că la stadion nu a fost prezent medicul de pe ambulanță (detalii aici: ULUITOR. De ce a pierdut ACS SR BRAȘOV primul meci din Liga 3 – sezonul 2019-2020?! UPDATE. Reacția lui Florin Stângă), conducerea clubului „galben-negru” și-a expus punctul de vedere printr-un comunicat de presă.
„Administrația clubului SR Brașov își asumă întreaga vină pentru organizarea meciului din seara aceasta. Din păcate, ambulanța de la firma privată nu s-a prezentat la meci cu medic și parafă medicală. Regulamentul FRF prevede ca pentru un joc de Liga a 3-a să fie prezenți doi medici cu parafă și o ambulanță.
Un scurt istoric al evenimentelor:
În cursul zilei de ieri firma de ambulanță cu care am colaborat în retur ne-a anunțat că nu se mai poate prezenta la meci. Prin urmare, am apelat imediat la serviciile unei alte firme private din Brașov. Din nefericire, ambulanța care a venit astăzi la stadion, s-a prezentat fără medic, iar asistenta nu a avut nici ea parafa medicală. Prin urmare, arbitrul central a așteptat conform regulamentului 15 minute, timp în care am încercat să aducem un alt medic. Al doilea medic a ajuns la 18.20, dar oficialii de joc nu au acceptat întârzierea de 5 minute și au fluierat finalul jocului.
Ne cerem scuze suporterilor noștri, cât și echipei Progresul București și fanilor oaspeți care au venit la Brașov.
Toți spectatorii prezenți la meci care doresc să își primească banii înapi, o pot face în baza biletului, la casele de vânzare, la meciul de săptămâna viitoare, sâmbăta de la ora 18.00, cu FC Pucioasa.
Accesul pentru jocul de săptămâna viitoare va fi gratuit. Învățăm din greșeli și mergem înainte!”, se arată în comunicatul celor de la ACS SR.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.