BRAȘOV. O handbalistă de la ACS Transilvania „ATACĂ” Mondialele Under 18 din Polonia!!!
Naționala feminină de handbal Under 18 participă în perioada 7-19 august la Campionatele Mondiale din Polonia.
În acest moment, jucătoarele antrenate de Carmen Amariei se află în cantonament la Satu Mare, selecționera precizând pentru prosport.ro: „Echipa este OK din punct de vedere fizic, psihic, ne simţim cu toţii bine. Cele 18 fete care vor face deplasarea pentru acest Campionat Mondial sunt pregătite. Mai trebuie să lucrăm puţin la partea emotivă care există de fiecare dată înaintea unui debut de turneu final. Cu siguranţă, vom reuşi să demontăm acest trac emoţional şi să jucăm cât se poate de bine”.
Din lotul României face parte și interul dreapta Ioana Bălăceanu, sportivă legitimată la ACS Transilvania Brașov (foto 1 și 2).
România a fost repartizată în grupa A a Mondialului din Polonia, alături de Germania, reprezentativa țării gazdă, Austria, Angola şi Slovacia. Primul meci al „tricolorelor”, care au drept obiectiv o clasare în top 6, este pe 7 august, cu Slovacia, de la ora 13.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.