Sport

BRAȘOV. Micii fotbaliști de la Corona, alături de puștii de la Manchester City – FOTO

  • coronacopii2.jpg
  • coronacopii3.jpg
 

Grupa 2006 a secției de fotbal de la Corona Brașov va participa în acest week-end la un turneu internațional în Germania, la Hanovra. Din România a mai fost invitată Dinamo București, iar din străinătate vor fi echipe de la cluburi importante precum Manchester City, Sevilla, Schalke 04, Benfica Lisabona sau Beșiktaș Istanbul.

„Pentru aceşti copii o participare la un astfel de turneu înseamnă foarte mult, pentru că iau contact de mici şi cu fotbalul de afară. Nu vom urmări în special rezultatele, chiar dacă desigur, ei îşi vor dori să câştige meci de meci şi să ajungă până în faza finală a competiţiei, ci ne dorim foarte tare să vedem modul de lucru, atitudinea şi mentalitatea unor echipe străine. La această vârstă, dincolo de competiţia în sine, ei trebuie să joace cu bucurie şi cu dorinţa de a se antrena mai mult pentru a avea performanţe mai târziu. La Corona avem astfel de copilaşi dornici de performanţă şi trebuie să ne bucurăm de ei. Această grupă, cu care mergem în Germania, este generaţia 2006, o generaţie bună, care deşi nu a reuşit să ajungă în acest sezon la turneul final la juniori E, a avut rezultate foarte bune şi are potenţial foarte bun de creştere. Eu am mare încredere că avem mulţi copii talentaţi la Corona, despre care vom mai auzi şi peste mulţi ani”, a declarat Ionuț Mitroi, antrenorul grupei 2006 de la Corona Brașov.

„Sunt fan Messi şi am ales fotbalul pentru că este un sport de echipă, un sport care m-a ajutat să îmi fac mulţi prieteni. Suntem uniţi şi ne ajutăm mult între noi. Sper să ajungem mari fotbalişti, pentru asta ne antrenăm. Chiar dacă în Germania va fi greu, pentru că sunt multe echipe bune, eu sper să ajungem în finală sau măcar să terminăm pe podium”, a spus unul dintre puștii de la Corona, Raul Stanislav, completat de coechipierul său, Sebastian Popescu: „Cred că putem să ne batem pentru a câştiga turneul, pentru că avem un joc colectiv şi ne ajutăm în teren unul pe altul. Chiar dacă vom întâlni echipe bune, chiar cred că o să facem faţă şi că o să le putem învinge”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare