Sport

BRAȘOV. MESAJ DUR pentru membrii CL, primarul Coliban și viceprimarul Rusu: „Votați pentru asocierea cu acești profitori și deveniți inamicii fotbalului brașovean”

 

După ce pe ordinea de zi de mâine a ședinței Consiliului Local Brașov se află și o propunere de asociere între Municipalitate și ACS Steagul Roșu Brașov, care are (și) o echipă de fotbal seniori în Liga 4 (Campionatul Județean) – vezi: BRAȘOV. Consiliul Local, ședință extraordinară cu două proiecte, dintre care unul legat de sport – e vorba de… (foto 2), au apărut și primele reacții.

De pildă, comunicatul de presă, redat în integralitate mai jos: 

„SR Brașov și Liga Suporterilor Stegari sunt indignate de viitoarea asociere dintre Primăria Brașov și ACS-ul impostor din Liga 4.

Avem un mesaj clar pentru toți membrii Consiliului Local Brașov, dl. Primar Allen Coliban și viceprimarul Sebastian Rusu: votați pentru asocierea cu acești profitori și deveniți inamicii fotbalului brașovean.

Puteți înființa oricâte asociații doriți, să fuzionați Corona cu acest ACS sau să cumpărați un loc direct în Liga 1 și să denumiți viitorea echipă „FC Brașov”, veți juca mereu cu stadionul gol în dizgrația brașovenilor. Noi vom mergem înainte cu aceeași tenacitate și aceeași credință că Steagul Renaște prin noi, SR Brașov – club înființat de suporterii care au fost alături de FC Brașov până în ultima clipă a falimentului, club în a cărui structură de conducere se regăsesc glorii stegare precum domnii Ioan Naghi și Gabriel Stan, club care se bucură de sprijinul altor foști mari jucători sau antrenori stegari, cum ar fi Răzvan Lucescu, Daniel Isăilă, Cristi Ionescu sau Florin Iacob, club care la înființare a primit binecuvântarea marilor Nicolae Pescaru și Csaba Györffy de a duce mai departe istoria și tradiția stegară. Poate că unora li se va părea patetic acest lucru, dar noi am vrut să pornim la drum așa cum trebuie, în spiritul Steagului și al oamenilor care i-au făcut cinste, nu în ciuda lor.

Vă readucem aminte că ACS-ul din Liga 4 este doar un club condus de doi oameni care au intenționat să profite de viitorul faliment de la FC Brașov prin înființarea echipei de seniori «ACS Steagu Roșu». Dat fiind că FC Brașov a reușit să amâne falimentul cu un an, aceste două echipe au existat și concurat în eșoaloane diferite timp de un sezon. Ulterior falimentului din 2017, impostorii de la «ACS Steagu Roșu» au încercat să înșele mediul privat spunând că ei sunt urmașii de drept ai FC Brașov și că au suporterii de partea lor.

Ce fel de urmași sunt cei care cântau prohodul stegarilor? Ne-au invitat în același an 2017 să facem un proiect comun, însă prezentarea lor cu promovări prin «tehnici subterane» ne-a lăsat un gust amar și ne-am convins că în Brașov suporterii trebuie să constituie baza unui viitor FC Brașov. De aceea am ales să mergem pe drumul nostru și am înființat pe 14 iulie 2017 SR Brașov, atrăgându-ne astfel antipatia multor «oameni de fotbal» din oraș. Aceiași impostori de la «ACS Steagu Roșu» sunt cei care s-au baricadat în Stadionul ICIM pe 28 octombrie 2017 după ce au pus cele mai mari prețuri la bilete din istoria diviziei județene – 30 de lei – doar din răutate față de proiectul SR Brașov și față de suporterii stegari, care au ales să «vadă» meciul și să-și încurajeze echipa din strada în ploaie, nedorind să gireze în vreun fel acțiunea unor oameni care au demonstrat că pentru ei spectatorii nu sunt importanți.

Invităm pe această cale Primăria Brașov să se alăture proiectului SR Brașov – care în 2020 a devenit principalul brand sportiv al județului, și să păstrăm linia corectă spre un FC Brașov curat. Considerăm că prin susținerea autorităților, alături de experiența noastră acumulată timp de patru ani, și forța sportivă și administrativă din sezonul curent, putem dezvolta fotbalul brașovean, nu doar viitorul FC Brașov”.

CITEȘTE ȘI: Ce va fi cu SR BRAȘOV?!… Dar cu FC BRAȘOV?!… „Sentimentele suporterilor nu mai pot fi tranzacționate”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare