BRAȘOV. Martin Saluga revine la Corona! Va fi considerat autohton în Erste Liga
Martin Saluga revine la Corona Brașov. Hocheistul slovac cu cetățenie maghiară a semnat un contract pe un sezon, iar în Erste Liga va fi considerat jucător autohton, deci nu va ocupa un loc de stranier.
Acest lucru este posibil, întrucât federația din Ungaria a decis ca sportivii cu cetățenie maghiară de la desființata Debrecen să poată evolua ca autohtoni în acest sezon al Erste Liga, fosta ligă Mol.
Saluga, 34 de ani, a mai jucat la Corona în sezoanele 2013-2014, când a cucerit titlul în Liga Națională și a jucat finala Ligii Mol (actuala Erste Liga), pierdută în fața celor de la Nove Zamky, și 2014-2015. Apoi, a plecat la Debrecen, unde a evoluat până la finalul anului competițional trecut.
„Martin Saluga este în primul rând un caracter extraordinar. Este un hocheist cu mare experiență, care cunoaște foarte bine fosta ligă Mol și care s-a simțit foarte bine la Brașov. Am profitat de necazul celor de la Debrecen, care s-au desființat și l-am luat pe Martin Saluga din două considerente. În primul rând faptul că el în Erste Liga va avea statut de autohton, iar pentru noi acest lucru este un mare avantaj. În campionatul național al României el va fi considerat însă jucător străin. În al doilea rând, îl cunosc pe Martin, știu ce poate, știu cât de mult este apreciat de fani și sunt convins că ne va ajuta”, a declarat Emilian Cernica, președintele secției de hochei de la Corona, conform paginii de Facebook a „lupilor”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.