Sport

BRAȘOV. Martin Lacroix, primul Paște în România. Sportivii de la Corona au încondeiat ouă. „Nu e rău pentru un canadian” – GALERIE FOTO

  • lacroix2.jpg
  • lacroix_6.jpg
  • handbal1.jpg
  • handbal_7.jpg
  • oua_2.jpg
  • dobrescu_3.jpg
 

Canadianul Martin Lacroix, antrenorul echipei de hochei pe gheață Corona Brașov în sezonul trecut și selecționerul primei reprezentative, a avut parte de o experiență inedită, participând la Festivalul de tradiții românești „Gloria Domini”, găzduit de Casa Junilor din Brașov, unde a încondeiat ouă.

„E primul meu Paşte aici, îmi place la nebunie. Am fost foarte fericit să încondeiez ouă, deşi a fost puţin complicat. Este prima dată când petrec Paştele în România. M-am adaptat peste tot pe unde am fost. A fost primul meu sezon în România, iar ţara mi-a plăcut foarte mult, la fel ca şi Braşovul. Realizez că România are multe tradiţii, şi cred că este important să le respectăm. Ştiu că se spune că hocheiştii sunt tipi duri, dar încerc din greu să fiu un tip sensibil, inclusiv cu oul meu”, a declarat Lacroix, care s-a lăudat cu rezultaul muncii sale: „Nu e rău pentru un canadian”.

La eveniment au fost prezente și jucătoarele din echipa de handbal feminin a clubului. „Nu mă aşteptam ca încondeiatul ouălor să fie aşa greu”, a punctat Georgiana Ciuciulete.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare