Sport

BRAȘOV. Mariana Târcă N-A ÎNCHIS OCHII azi noapte! ANUNȚ IMPORTANT…

 

Cunoscuta antrenoare brașoveană de handbal Mariana Târcă a recunoscut că n-a închis ochii azi-noapte, din cauza emoțiilor foarte mari.

Ea se numără printre cei 27 de antrenori români care au absolvit cursul de licențiere Master Coach, susținut de 33 de lectori.

„Noi nu suntem obișnuiți să vorbim în fața unui auditoriu, dar mi-am învins emoțiile. Felicit Federația Română de Handbal pentru această inițiativă, pentru antrenorii români înseamnă foarte mult și sper să fie un imbold să ne specializăm, să obținem rezultate și să ne redresăm imaginea puțin șifonată în ultimul timp. Îmi este dor să revin în antrenorat, este ceea ce îmi place și chiar am încredere în potențialul meu. Am stat cam mult în umbră și poate este cazul să mă scutur de praf”, a declarat Mariana Târcă, absolventă Master Coach, pentru site-ul FRH.

De văzut dacă Mariana Târcă va profesa ca antrenoare la Corona Brașov sau va da curs unei oferte, interesante, din țară sau străinătate.

Cristina Vărzaru, managerul de proiect, speră că acest curs de Master Coach se va relua în viitor. Poate se va înscrie, atunci, și actualul selecționer, Bogdan Burcea.

CITEȘTE ȘI: BRAȘOV. Sorina Târcă, TRANSFER NEAȘTEPTAT?!…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button