BRAȘOV. Marian Ivan: „Nu îmi vine să cred că Daniel Prodan nu mai este. Nu se poate să piară așa de repede, mai ales un om ca el, care era ca o stâncă”
Daniel Prodan este primul component al generației de aur a fotbalului românesc care ne părăsește.
Coleg cu „Didi” în echipa națională la cel mai important rezultat obținut de „tricolori”, sfertul de finală de la World Cup 1994, fostul mare jucător al „stegarilor”, Marian Ivan, a fost șocat la aflarea veștii.
„Am fost coleg cu el, am fost și adversari în multe rânduri. Îmi pare nespus de rău, nu îmi vine să cred că s-a întâmplat așa ceva. Nu se poate să piară așa de repede, mai ales un om ca el, care era ca o stâncă. Știu eu de ce a făcut Dumnezeu această alegere? Sunt șocat. Un fotbalist de excepție și un mare om. Tot timpul era cu zâmbetul pe buze, știa să întrețină atmsfera în grup, chiar dacă avea probleme, nu arăta acest lucru. Pleacă prea repede dintre noi. Din păcate, trebuie să mă repet și să spun că astfel de oameni, de fotbaliști, cum a fost Daniel Prodan, nu sunt respectați. A făcut cunoscută România în lume și a fost ignorat de lumea sportului pe care l-a practicat. Așa suntem noi, ne amintim de oameni doar după ce ei nu mai sunt. Cât timp sunt în viață nu au parte de respectul cuvenit. Din păcate, în România sunt alții care ies în față, nu cei care au făcut ceva pentru fotbal și pentru sport. Este foarte ciudat. Mai avea multe de făcut. Condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească și să dea putere familiei”, a spus Marian Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.