BRAŞOV. Majorete Râşnov, două medalii de aur la Campionatul Naţional (galerie foto)
Cea de-a zecea ediţie a Campionatului Naţional de Majorete, găzduit pentru doua oră de judeţul nostru (în 2013 a fost la Braşov, iar acum la Râşnov), a fost un concurs cât se poate de serios, dar şi un adevărat spectacol pentru public. Competiţia s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni şi categorii de vârstă, cu participarea a 63 de echipe din toată ţara, adică peste 1.000 de copii din oraşele Abrud, Alba-Iulia, Alexandria, Baia-Mare, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Buzău, Câmpeni, Câmpia-Turzii, Cluj-Napoca, Floreşti, Focşani, Giurgiu, Gherla, Moldoviţa, Panciu, Ploieşti, Pucioasa, Reşiţa, Sulina, Slobozia, Târgovişte, Zalău şi, bineînţeles, Râşnov.
Judeţul Braşov a fost reprezentat de echipa Râşnov Cheerleaders (Majorete Râşnov), anterntă de Luiza Nan, care a participat la competiţie la două categorii, cea de cadete la categoria „cheerleading”, respectiv cea de juniori la categoria „groupstunt”, la ambele obţinând medaliile de aur. Majoretele din Râşnov şi-au trecut astfel în palmares încă două titluri naţionale, pe lângă cele cinci obţinute la ediţiile din anii trecuţi.
Competiţia a fost organizată de AMR (Asociaţia de Majorete din România), Asociaţia Club Sportiv Olimpic Cetate Râşnov şi Primăria Râşnov.
După ce echipele participante au defilat în centrul Râşnovului, evenimentul a fost mutat, din cauza vremii nefavorabile, la Sala Sporturilor din Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.