Sport

BRAŞOV. „Lupii” s-au reunit. Noutăţi în lot şi în staff…

 

Campioana României la hochei pe gheață, Corona Braşov, începe astăzi pregătirile pentru noul sezon. La antrenamentele de vară vor participa doar jucătorii autohtoni, pregătirile fiind conduse de doi oameni noi care au intrat în staff.

Fost campion cu Corona, Zsolt Molnar, care după retragere a devenit antrenor de fitness, şi Bogdan Stănescu, antrenor la secţia de patinaj viteză a clubului, se vor ocupa de pregătirea fizică a „lupilor”. Totodată, de la 1 iulie, va veni la Braşov şi noul „secund” al echipei, maghiarul Hunor Strenk, cel care în ultimele trei sezoane a ocupat acest post la DVTK Jegesmedvek și la echipa națională U18 a Ungariei.

În ceea ce priveşte lotul, Corona s-a despărţit de Ede Mihaly, care a decis să se retragă, și de Daniel Trancă, care a semnat cu ACSH Gheorgheni.

În schimb, au venit doi hocheişti valoroşi, ambii cu cetăţenie română, rusul Timur Rasulov, ultima dată la Gheorgheni, şi cehul Patrik Machala, adus de la CSM Galaţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare