Sport

BRAŞOV. „Lupii”, înfrângere cu Ferencvaros. Braşovenii rămân favoriţi la câştigarea sezonului regulat în Erste Liga

 

Corona Braşov putea închide aseară lupta pentru prima poziţie la finalul sezonului regulat din Erste Liga la hochei pe gheaţă, dacă nu ar fi pierdut, în timp regulamentar, la Patinoarul „Olimpic”, cu Ferencvaros.

„Lupii” au fost însă de nerecunoscut în acest duel, au avut o evoluţie modestă, iar oaspeţii au profitat şi s-au impus clar, 5-2 (Nemeth, Hodgman, Kulmala, Koger, A. Toth / Balazs, Fowlie). Înfrângerea şi evoluţia pot fi însă normale, în condiţiile în care, mai mult ca sigur, staff-ul tehnic gândeşte un nou vârf de formă pentru partea finală a play-off-ului, Corona având şansa ei în acest sezon pentru a câştiga în premieră Erste Liga.

Chiar dacă a pierdut cu Ferencvaros, formaţia antrenată de Dave MacQueen şi Levente Zsok este mare favorită să termine prima sezonul regulat. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Corona trebuie să mai câştige un punct din ultimele trei partide pe care le mai are de jucat, toate cu ACSH Gheorgheni, două la Patinoarul „Olimpic”, mâine şi miercuri, şi una în Harghita, pe 26 februarie.

Dacă vor încheia pe primul loc, braşovenii ar avea un mare avantaj în toate rundele play-off-ului, care se vor juca în sistemul cel mai bun din 7 partide. Corona ar începe la Braşov seriile şi ar avea avantajul propriului patinoar în eventualele confruntări decisive. 

FOTO: © Daniel Maximilian Milata, Maxim’s Sports


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button